Dacă în România unele infracțiuni mărunte, numite în glumă găinării, sunt deja considerate ceva obișnuit, sunt și state care privesc foarte serios această faptă, prin riscurile pe care le presupun pentru siguranța traficului rutier. Este și cazul Chinei în care această greșeală le este fatală celor prinși.
Guvernul chinez a luat această decizie pentru că acest obicei a căpătat o amploare tot mai mare și, odată cu intensificarea traficului rutier reprezintă un pericol tot mai mare pentru cetăţeni. Așadar, în China, orice persoană care este prinsă că fură un capac de canal riscă pedeapsa cu moartea, în condițiile în care cineva moare sau este rănit din cauza acestei fapte.
Și în România, capacele de canal, realizate în marea lor majoritate din fontă reprezintă o atracție magnetică, pentru amatorii de câștiguri nemuncite. Riscurile de accidente sunt cu atât mai mari cu cât în țara noastră prea puține drumuri sunt luminate pe timpul nopții, iar vizibilitatea este mult redusă. Autoritățile se plâng că, în fiecare an, în marea parte a județelor țării dispar zeci de astfel de „accesorii”, a căror lipsă poate costa vieți omenești și mașini avariate, prin prisma denivelărilor generate.
În acest context, mai că înțelegem de ce organele judiciare de vârf ale Chinei, precum Curtea Supremă a Poporului, Procurorul Suprem al Poporului şi Ministerul Securităţii Publice au anunțat că instanţele de judecată încep să emită pedepsele mai dure.