Noile informații apărute în spațiul public despre Vladmir Putin și familia lui. Se pare că președintele ar avea cu presupusa lui iubită, Alina Kabaeva, ar avea doi copii mici pe care îi ține ascunși.
Despre fosta gimnastă se spune de mulți ani că ar avea o relație cu liderul de la Kremlin, dar nimeni nu a confirmat oficial acest lucru. Scenariul-șoc legat de ce doi copii minori, băieți amândoi, au fost lansate de presa elvețiană.
Vladimir Putin ar avea doi copii mici pe care îi ascunde de toată lumea
Sursa amintită mai sus, care citează o prietenă apropiată a misterioasei femei din viața lui Vladmir Putin spune că cei doi copii, în vârstă de 3 și șapte ani, trăiesc ascunși alături de mama lor, în Elveția.
Deși relația este în continuare neoficială, săptămâna trecută toată presa internațională a scris ca aceștia s-ar fi căsătorit recent, în secret, asta pentru că Alina Kabaeva a participat la o competiție de gimnastică arătând o verighetă pe mâna stângă.
Publicația din Elveția mai scrie și că unul dintre copii s-ar fi născut în 2015, la clinica Sant’Anna din zona Lugano, Elveția, iar celălalt s-a născut în 2019, la Moscova.
De unde a venit scurgerea de informații
Informația ar avea-o ca sursă pe la origine pe doctorița ginecolog care se pare că ar fi asistat-o la ambele nașteri pe Alina Kabaeva și că beneficiază de maximă încredere din partea lui Vladimir Putin.
Săptămâna trecută, fosta gimnastă a avut prima apariție publică la o competiție de gimnastică dar a avut și o apariție la televizor, o înregistrare, în care spunea că fiecare familie are o poveste legată de un război, scrie antena 3.
A acceptat să se pozeze cu micile gimnaste, iar imaginile au apărut atât pe rețelele sociale, cât și în presa internațională. Îmbrăcată într-o rochie roz aprins și încălțată cu pantofi galbeni, amfitrioana a părut că vrea să se evidențieze în mulțime.