Lunile trecute, informația conform căreia preotul Visarion Alexa a abuzat sexual o enoriașă, în timp ce o spovedea, a șocat țara. Nimeni nu se aștepta la așa ceva, ținând cont că preotul era iubit de toți românii, fiind și foarte activ pe rețelele de socializare.
În urma apariției primei enoriașe, care a spus că preotul a abuzat o sexual în timp ce aceasta se afla la spovedanie au apărut mai multe femei care au susținut aceleași lucruri. Între timp, în spațiul public au apărut mai multe informații conform cărora pe numele preotului ar fi fost depuse foarte multe plângeri penale. Recent avocatul părintelui a vorbit despre acuzațiile care i se aduc și a declarat că pe numele lui Visarion Alexa nu au mai fost formulate și alte plângeri.
Nu ar mai fi fost depuse alte plângeri pe numele lui Visarion Alexa
Așadar, se pare că parorhul ar fi rămas doar cu prima plângere penală, depusă de enoriașa respectivă, întâmplări pe care preotul le-a recunoscut. A fost nevoie doar ca o singură femeie să iasă în față și să spună ceea ce a pățit cu preotul Alexa, pentru ca ulterior zeci de femei să aibă câte ceva de spus.
La finalul lunii septembrie, mai multe femei au făcut postări pe internet în care au povestit ceea ce au pățit din cauza preotului Visarion Alexa. Cu toate acestea, se pare că pe numele parohului există doar o singură plângere. Este vorba despre cea venită din partea femeii de 37 de ani, pe care Visarion Alexa a spovedit-o la biserica unde slujea, din Sectorul 6 al Capitalei.
„Până la finele lunii octombrie, nu am primit nicio înstiințare din partea procurorului despre alte plângeri. Desigur, știm din presă despre alte posibile acuzații. Pe noi nu ne-a înștiințat nimeni, pe cale oficială, că ar exista mai mult de o singură plângere, cea inițială. Nu vreau să le comentez. Nu știu ce se ascunde în spatele fiecărui material de presă”, a declarat avocatul Teodor Cenușe pentru cei de la Playtech.
În ce stadiu se află dosarul lui Visarion Alexa
Chiar dacă apărătorul preotului Visarion Alexa nu a vrut să ofere mai multe detalii legate de procesul în care se află panoul, el a spus că nu are idee dacă procurorul va lua în considerare informațiile apărute în presă.
„Nu știu ce fel de strategie pregătește procurorul pe această chestiune. Dacă le va lua sau nu în considerare. Vom vedea la momentul oportun. E un dosar de cercetare penală care-și va urma drumul! Ceea ce e sigur e că nu discutăm în continuare decât de o plângere la adresa clientului meu!”, a precizat acesta pentru aceeași sursă.
Momentan, mai spune Cenușe, nu s-a întâmplat nimic nou în cazul lui Visarion Alexa. Procurorul de caz este cel care va decide care este următorul pas. Toată această chestiune ar putea dura săptămâni, sau poate chiar luni, a mai explicat apărătorul.