Anul 2022 a fost unul teribil pentru Simona Halep, iar problemele continuă să se țină strâns de sportivă.

În continuare tenismena este suspendată temporar după ce a fost depistată pozitiv la un test anti-doping în octombrie 2022. Halep, împreună cu echipa, își pregătește apărarea în fața tribunalului londonez, pentru a demonstra că este nevinovată. 

Reamintim că în organismul sportivei a fost depistată substanța Roxadustat, care este interzisă de Agenția Mondială Antidoping. În timp ce unii susțin că Simona Halep este vinovată și că va fi suspendată timp de patru ani din tenis, alții o apără pe sportivă. 

Fostul manager al sportivei susține că Simona Halep este nevinovată

Virginia Ruznici, fostul manager al Simonei Halep, este convinsă că sportiva este nevinovată. Chiar dacă Halep a înlocuit-o pe aceasta cu un alt manager, Virginia Riznici o sprijină în continuare și susține că tenismena este pregătită pentru revenirea în teren. În același timp, ea exclude varianta conform căreia sportiva s-a dopat în mod intenționat. 

Chiar dacă a fost suspendată provizoriu, Halep nu s-a culcat pe o ureche. Ea a continuat să se antreneze, timp în care echipa sa se pregătește de procesul care va avea loc la Londra, în cursul acestui an.  

“Simona se antrenează în aceste zile și este gata să revină cât de repede posibil. Îi țin pumnii pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, pentru că este nevinovată!”, a spus Virginia Ruzici, pe Instagram.

Informația serii despre Simona Halep, în plin scandal de dopaj: Este nevinovată! E gata să revină pe teren

Anul decisiv pentru Halep

Pe de altă parte, dacă va fi găsită vinovată, Simona Halep va fi suspendată timp de patru ani. Ținând cont că sportiva are vârsta de 31 de ani, o astfel de suspendare îi va aduce sfârșitul carierei. Pe lângă toate acestea, Halep va trebui să dea înapoi suma de bani pe care a primit-o la US Open 2022 pentru participare. 

Din păcate, în cazul în care va fi declarată vinovată, toate punctele sportivei vor fi șterse din clasamentul WTA. Asta înseamnă că teoretic, Simona Halep ar trebui să o ia de la 0 pentru a-și recăpăta punctele acumulate de-a lungul carierei.