Simona Halep este în plin proces de a demonstra că nu este vinovată în scandalul de dopaj în care este implicată. Echipa angajată de ea pentru a-i demonstra nevinovăția a reușit să afle cum a ajuns substanța interzisă în corpul sportivei și cine este persoana care a contaminat-o pe Simona Halep.
De asemenea, avocații sportivei sunt mai mult decât convinși că tenismena are șanse mari să scape de suspendare. În acest context, președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a vorbit despre procesul de doping al sportivei.
Vești bune despre Simona Halep: Lucrurile merg pe un făgaș bun!
Oficialul a explicat că nu mai știe absolut nimic despre Simona Halep, însă citește știrile despre sportivă.
„Se pare că lucrurile merg pe un făgaş bun. Eu am ferma convingere că va ieşi bine şi, mai mult decât atât, am ferma convingere că Simona este curată”, a afirmat Cosac, prezent la Adunarea Generală de Alegeri a Federaţiei Române de Tenis.
Două luni de când Halep e suspendată
Reamintim că pe data de 21 octombrie 2022, Simona Halep a anunțat că a fost depistată pozitiv la un control antidoping. În organismul sportivei s-a depistat substanța Roxadustat. Aceasta este folosită în general pentru tratamentul persoanelor care suferă de boli renale grave și de anemii severe. Fiindcă oamenii nu mai pot face față oboselii, acest medicament le crește rezistența la efort.
Roxadustat este o substanță interzisă de Agenția Mondială Antidoping, de aceea, Simona Halep a fost suspendată temporar. Ea și-a angajat o echipă de avocați români și spanioli, care au reușit să afle cum a ajuns substanța respectivă în corpul sportivei. Se pare că tenismena ar fi ingerat un supliment care conținea această substanță, însă pe eticheta căruia nu scria acest lucru.
Acum, sportiva trebuie să dovedească faptul că nu a știut ce consumă și că nu s-a dopat intenționat. Se pare că și acest lucru a fost deja făcut de sportivă. Echipa acesteia a reușit să depisteze persoana care ar fi contaminat-o pe Halep. În acest context, avocații sportivei sunt destul de convinți că Halep nu va primi o suspendare, sau dacă va primi, va fi una mult mai mică.