Reclamă
Reclamă

Influencer-ul Betti Adams, din Florida, SUA, a stârnit o controversă amplă pe internet, după ce a făcut o solicitare inedită pe invitațiile de nuntă. Tânăra le-a cerut invitaților să își coordoneze ţinutele cu schema de culori a nunții ei, gest considerat de mulți ca fiind nepoliticos.

Betti Adams este creator de conținut și afirmă că oferă „conținut realist” celor care o urmăresc online. În prezent, ea este angajată în planificarea nunții sale și împărtășește cu urmăritorii ei sfaturi și idei pentru a organiza un eveniment memorabil dar cu buget redus.

Într-un filmuleț recent, Betti a surprins momentul în care viitorul ei soț pregătea invitațiile pentru nuntă. Clipul a adunat până acum peste 2 milioane de vizualizări și sute de comentarii critice. Pe fiecare invitație, viitorul mire a pictat culorile specifice nunții, printre care roz deschis, maro sau negru.

Solicitantă le-a cerut oaspeților să poarte ținute care să respecte schema de culori a nunții, ceea ce a stârnit indignarea multor internauți. „Să te aștepți ca oamenii să cheltuiască bani pe ținute noi pentru schema de culori a nunții tale este total nepoliticos”, a comentat un utilizator.

Reclamă

Unii dintre urmăritorii ei au criticat dur decizia ei, afirmând că este un stres inutil și o povară financiară imensă pentru invitați, în vreme ce alții s-au întrebat cum se așteaptă ca oaspeții să se potrivească cu schema de culori, în condiţiile în care nici o imprimantă nu a putut să reproducă culorile cu acuratețe.

Însă unele comentarii au fost mai dure, unul dintre utilizatori spunând: „Dacă aș fi fost invitată la nunta ta, te-aș fi pus să-mi cumperi rochie!”.

În ciuda valului de critici, Betti Adams nu a răspuns încă comentariilor și nu a făcut nicio declarație oficială pe această temă.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro