Inflația anuală în Turcia a atins un nivel record de 85,5%

Inflația anuală în Turcia a atins un nivel record de 85,5%

Populația din Turcia trece prin momente cumplite. Inflația a atins cel mai mare nivel din ultimii 25 de ani.

Prețurile de consum au crescut, de asemenea, cu 3,54% față de luna precedentă, a anunțat joi Institutul turc de statistică (TUIK), ceea ce a dus la creșterea prețului bunurilor esențiale și a amplificat criza costului vieții din țară.

Precedentul record anual de inflație (85,67%) datează din 1997.

Analiștii spun că ratele ridicate ale inflației au fost alimentate de pandemia COVID-19 și de războiul din Ucraina, precum și de convingerea președintelui turc Recep Tayyip Erdogan că ratele ridicate ale dobânzilor încurajează inflația și duc la creșterea prețurilor.

Unii experți sugerează că inflația este mult mai mare decât cifrele oficiale și au evaluat rata anuală la 185%.

Luna trecută, banca centrală a Turciei a redus ratele dobânzilor pentru a treia lună consecutiv – până la 10,5% – în conformitate cu opiniile economice ale lui Erdogan.

În schimb, băncile centrale din întreaga lume au majorat agresiv ratele pentru a combate inflația în creștere.

„În timp ce întreaga lume se luptă cu cele mai mari cifre ale inflației din ultimii 60, 70 de ani, roțile economiei țării noastre se învârt”, a declarat Erdogan miercuri.

Președintele turc și-a apărat politicile economice înainte de alegerile de anul viitor și a promis că țara va „depăși” problema inflației după Anul Nou.

Ce creează inflația?

Episoadele de lungă durată de inflație ridicată sunt adesea rezultatul unei politici monetare laxe. Dacă masa monetară crește prea mult în raport cu dimensiunea unei economii, valoarea unitară a monedei scade. Cu alte cuvinte, puterea de cumpărare a acesteia scade și prețurile cresc. Această relație dintre masa monetară și dimensiunea economiei se numește teoria cantitativă a banilor și este una dintre cele mai vechi ipoteze din economie.

Presiunile asupra ofertei sau a cererii din economie pot fi, de asemenea, inflaționiste. Șocurile de ofertă care perturbă producția, cum ar fi dezastrele naturale, sau care cresc costurile de producție, cum ar fi prețurile ridicate ale petrolului, pot reduce oferta globală și pot conduce la inflație „cost-push”, în care impulsul pentru creșterea prețurilor provine din perturbarea ofertei.

Inflația alimentară și a combustibililor din 2008 a reprezentat un astfel de caz pentru economia mondială – creșterea bruscă a prețurilor la alimente și combustibili fiind transmisă de la o țară la alta prin intermediul comerțului.

În schimb, șocurile legate de cerere, cum ar fi o creștere a pieței bursiere, sau politicile expansioniste, cum ar fi atunci când o bancă centrală reduce ratele dobânzilor sau când un guvern mărește cheltuielile, pot stimula temporar cererea globală și creșterea economică.

Cu toate acestea, dacă această creștere a cererii depășește capacitatea de producție a unei economii, presiunea care rezultă asupra resurselor se reflectă în inflația „determinată de cerere”. Factorii de decizie politică trebuie să găsească echilibrul potrivit între stimularea cererii și a creșterii economice atunci când este necesar, fără a stimula excesiv economia și a provoca inflație.