În România, la fel ca în întreaga lume de altfel, un număr uriaș de cupluri se chinuie să devină părinți, chiar dacă se confruntă cu diferite probleme medicale care stau în calea îndeplinirii acestui vis. Tratamentele și procedurile ultramoderne scot anual din buzunarul doritorilor de a atinge acest ideal, sume fabuloase, însă din nefericire nu întotdeauna sunt eficiente. Chiar dacă tehnologia a avansat mult în ultimii ani, iar șansele de tratare a infertilității au crescut exponențial în acest parcurs, nu toate mamele reușesc să aducă pe lume copii chiar și după ce au depus aceste eforturi financiare.

Una dintre soluțiile ieftine și deseori eficiente se află aproape la îndemâna tuturor celor care vor să scape de acest diagnostic care le poate influența nu doar calitatea vieții ci și relația de cuplu. Mai exact, tratamentele balneare realizate la noi în țară, în stațiunea Sovata au avut succes până acum.

Lacul Ursu, loc vindecător 

Stațiunea Sovata este frecventată de zeci de ani de pacienți din întreaga țară și chiar și din străinătate pentru bogățiile pe care aceasta le are la capitolul balneo. În centrul locurilor miraculoase se află Lacul Ursu, care are un conținut de nămol sapropelic, unic în România și Europa, renumit pentru efectele lui benefice asupra organismului.

Pacienții ajung aici din dorința de a trata diferite probleme de ordin locomotor și reumatic însă, cuplurile sunt îndrumate să opteze pentru acest loc dacă își doresc să poată reuși să dea ulterior viață unui copil. Se pare că  lutul sapropelic de pe fundul lacului Ursu are un aport semnificativ în tratarea acestei afecțiuni.

Efectele au fost demonstrate științific

Eficiența nămolului din lacul de la Sovata a fost aprobată inclusiv de specialiștii în genetică după teste de laborator complexe care au arătat că acesta conține un număr ridicat de auxine asemănătoare cu cele feminine ( estrogen și progesteron), cele care au un rol vital în fertilitate.