La noi în țară există diferențe uriașe în ceea ce privește pensiile pe care le primesc românilor.

Avem bătrâni extrem de săraci, în ciuda faptului că au muncit zeci de ani. Aceștia abia dacă primesc 1.500 de lei, în timp ce alții primesc zeci de mii de lei.  

Pensie lunară de peste 15.000 de euro

Există un român în România care beneficiază de o pensie uriașă, bani care vin direct de la bugetul de stat? Este vorba despre președintele Curții Constituționale a României, Marian Enache. Potrivit declarației sale de avere completată anul trecut, Marian Enache primește un venit în valoare de 15.700 de euro. 

Marian Enache a fost consilier prezidențial al lui Ion Iliescu, iar acum ocupă funcția de președinte al Curții Constituționale a României. Obligat să își publice declarația de avere pe anul 2021, Marian Enache a scris sume uriașe în acest document, la care unii români doar visează. 

Pensii de peste 10.000 de euro

Potrivit documentului completat pentru 2021, Marian Enache a beneficiat de o pensie specială de magistrat CCR în valoare de 37.738 RON lunar, mai exact 7.547 de euro. Având în vedere că acesta a fost și parlamentar timp de 3 mandate, el a mai primit o pensie specială în valoare de 16.156 RON, adică 3.231 EUR. 

Incredibil! El este românul care primește cea mai mare pensie din țară: Venituri lunare de peste 15.000 de euro

Pe lângă aceste pensii, președintele CCR mai beneficiază și de un salariu de 25.207 RON lunar. Cumulând aceste 3 surse de venit, reiese că Marian Enache primește pe lună un venit de 15.778 de euro din partea statului. 

Ce pensii colosale primesc magistrații

Totuși, acesta nu este singurul magistrat de la Curtea Constituțională a României care beneficiază de pensii uriașe și Cristian Deliorga are o pensie de 33.451 RON lunar și un salariu de 23.665 RON lunar. 

Attila Varga are o pensie specială de 33.333 de lei lunar și un salariu de 24.000 de lei lunar, în timp ce Livia Stanciu, fostul președinte al Curții Supreme, are o pensie specială de 33.000 de lei lunar și un salariu de 24.220 de lei lunar.