Reclamă

La scurt timp după ce Premierul Ludovic Orban a vorbit deschis despre faptul că Gabriela Firea nu va primi ultimii bani ceruţi de la Guvernul României, asta deoarece pe listă se află 1500 de localităţi care au nevoie de ajutor, şeful interimar al PSD, Marcel Ciolacu îi sare în ajutor Gabrielei Firea. Acesta îi dă replică lui Orban după disputa pe tema bugetului şi îl acuză că nu îi mai dă bani lui Firea deoarece favorizează primarii PNL şi că dă dovadă de „neruşinare”.

„Bun simţ, domnule Orban, este să aloci banii publici, transparent, în funcţie de nevoile reale ale comunităţilor locale şi indiferent de cine sunt conduse. Neruşinare este să pedepseşti cetăţenii pentru că sunt conduşi de un primar de altă culoare politică. Aşa cum aţi făcut dumneavoastră acum trei zile, când aţi golit ilegal fondul de rezervă către primarii PNL! Chiar dacă matematica nu este domeniul dvs forte, cifrele sunt clare: pentru cei 53% primari PSD aţi alocat 100.707mii lei, iar pentru 33% primari PNL aţi alocat TRIPLU, 283.670 mii lei. Şi mai aveţi tupeul să le vorbiţi cetăţenilor despre bun simţ! PS: Nu o mai jigniţi pe Gabriela Firea. Dacă aveţi curaj candidaţi împotriva ei în alegeri. Sau vă e teamă că luaţi 11% ca data trecută?!”, a scris Ciolacu, pe reţelele de socializare.

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro