Reclamă

Iulia Albu a jonglat cu diferite formate de emisiuni până când s-a întors la marea ei pasiune. Vedeta este cunoscută în spațiul public pentru apetența pe care o are pentru a critica ținute. De data asta, Iulia este responsabilă cu „Poliția Modei” și nicio vedetă nu scapă pe sub radarul ei.

Iulia Albu taxează vedetele în fiecare săptămână la „Poliția Modei”. Așa cum i-a obișnuit deja pe fani, de data asta, Iulia nu mai este singură, ci are ajutoare. După episodul de data trecută în care Bianca Drăgușanu a fost făcută praf de Babană, acum a venit rândul Andei Adam să fie analizată din cap până-n picioare.

Alături de Iulia Albu a fost Oase, cunoscut celor de acasă datorită participării la „Asia Express”. Iulia și Oase se cunosc din sezonul patru, de pe „Drumul Împăraților”, așa că au profitat de acest lucru și au decis să se întâlnească și într-un alt cadru. Iulia i-a propus invitatului său să își exprime părerea despre Anda Adam, iar replicile lui Oase nu au fost deloc blânde.

Oase nu știe câți ani are Anda Adam

Fostul prieten al lui CRBL a gafat atunci când s-a raportat la vârsta Andei, căci, se pare că aceasta o considera mult mai în vârstă. Ba chiar începuse să o complimenteze atunci când a fost întrerupt de Iulia Albu care i-a spus că Anda nu este deloc în vârstă și că are 41 de ani.

Vizibil stânjenit de gafa pe care a făcut-o, dar și uimit, în același timp, Oase și-a continuat seria de complimente. Acesta a subliniat, de mai mult ori, cât de frumoasă este vedeta și ce corp armonios are.

Mi se pare foarte tare că se menține la vârsta ei. Are 41?! Înseamnă că am greșit. Credeam că este puțin mai în vârstă. Dar da, arată foarte bine. O ajută când stă mai mult dezbrăcată că vezi mai mult din ce arată mai bine”, a spus Oase.

@politiamodei #romaniatiktok #yp #fyp #sexxy #girl #beauty #politiamodei @fuckingbuta @iuliaalbu @iamoase @antenaplay.ro @funnymoments490 @antenastarsoficial ♬ original sound – PolitiaModei


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro