Reclamă

Un minor în vârstă de 14 ani i-a furat unei asistente medicale din Timișoara banii din geantă. Potrivit acesteia, se afla într-o clinică medicală din Timișoara când l-a surprins pe băiat ca ii umblă în geantă, minorul a reușit sa îi sustragă banii iar aceasta a plecat în urmărirea băiatului.
Aceasta a reușit în cele din urmă să îl prindă iar acesta i-a pulverizat în fața cu spray lacrimogen, ranind-o pe femeie și a fugit.

„În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, a fost identificat şi depistat pe raza municipiului Timişoara un minor în vârstă de 14 ani din Bocşa, judeţul Caraş-Severin, bănuit de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie” declară reprezentanții IPJ Timiş.

Băiatul a fost prins de către organele de poliție și dus la secție pentru audieri.
Pentru că acesta este minor va fi audiat în prezența unui reprezentant de la Asistenţă Socială, urmând sa fie dus la un centru pentru minori.
Se pare că suma furată de minor din geanta asistentei medicale a fost de 30 lei.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro