O tânără a reușit să ducă la închiderea Secției Neurologie a Spitalului Petroşani prin nerespectate izolării la domiciliu și a fost internată aici.

Secția a fost închisă pentru dezinfecție, iar 50 de cadre medicale au fost izolate la domiciliu, după ce au intrat în contact cu tânăra.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, cei 50 fac parte din angajați ai spitalului, inclusiv echipajul unei ambulanțe, dar și personal de la o clinică privată din Hunedoara.

Toate persoanele au fost testate pentru coronavirus, testele fiind trimise la Timișoara pentru analize, conform Ceciliei Birău, purtător de cuvânt DSP Huneoara. Aceasta a declarat că tânăra a fost și în UPU, dar și la o clinică privată unde a făcut RNM.

„Ancheta epidemiologică este în desfăşurare. Au fost recoltate probe, se vor recolta şi mâine. Sunt 50 de persoane până acum. Sunt izolate la domiciliu, dar se continuă ancheta pentru a se stabili exact toate persoanele cu care a intrat în contact. Toate persoanele identificate până acum sunt cadre medicale. Ea, încercând să-şi găsească un diagnostic, a luat legătura cu mai multe cadre medicale. A mers şi cu Ambulanţa, a fost şi la un laborator de imagistică din Hunedoara. La Neurologie nu tot personalul este izolat, dar e clar că secţia este închisă ca să se realizeze dezinfecţia şi tot ce este …reorganizarea secţiei. (…) Pacienţii cu care a stat în cele 5 ore sunt izolaţi şi li s-au recoltat probe”, a declarat pentru MEDIAFAX, Cecilia Birău, purtător de cuvânt DSP Hunedoara.