Orașul Iași a îmbrăcat în aceste zilei haina de sărbătoare. Totul cu ocazia scoaterii în procesihne a moaștelor Cuvioasei Parascheva. Pelerini din toate colțurile țării, dar și din diasporă poposesc în aceste zile în inima Moldovei.
Credincioșii vin să se roage pentru sănătate, pace și bunăstare. Chiar dacă este un eveniment de o solemnitate aparte, nu au lipsit nici în acest an incidentele din cadrul lui.
Mai multe persoane au necesitat îngrijiri medicale
Curtea Catedralei Mitropolitane din Iași a devenit în aceste zile neîncăpătoare. Ca în fiecare an, în această perioadă are loc scoaterea în procesiune a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva. De asemenea, moaștele Sfântului Paisie de la Neamț sunt așezate în aceeași incintă spre închinare.
Pelerinajul a început sâmbătă dimineață la ora 06:00. De atunci și până în prezent peste 50.000 de credincioși au ajuns lângă racla cu moaștele Cuvioasei.
Din nefericire, din cadrul evenimentului nu au lipsit in incidentele nedorite. Oboseala pe fondul altor probleme de sănătate le-a cauzat unor pelerini stări de rău. Asfel, în cazul a peste 75 de persoane a fost nevoie de îngrijiri medicale. Gruparea Mobilă de Jandarmi din Bacău a raportat aceste situații nedorite.
Printre problemele pentru care medicii au intervenit se numără cele legate de hipertensiune. De asemenea, glicemii ridicate, căderi de calciu și chiar luxații.
Forțele de ordine sunt în continuare la fața locului pentru a supraveghea modul în care se desfășoară pelerinajul. Până la finalul acestuia, mai sunt așteptate alte mii de persoane.
În acest context, străzile orașului Iași sunt pline ochi. De altfel, în zona din imediata apropiere a Catedralei Mitropolitane, găsirea unui loc de parcare este imposibilă. Politiștii de la rutieră sunt de asemenea în derularea sarcinii de a fluidiza traficul.
Autoritățile iau în calcul ca până la finalul pelerinajului, în 15 Octombrie să ajungă în zonă alți 300.000 de turiști.