Pe 18 noiembrie, în Marea Baltică, două cabluri de comunicaţii au fost tăiate la câteva ore înainte de începerea unuia dintre cele mai mari exerciţii navale europene, la care au participat 30 de vase NATO şi 4.000 de militari. Exerciţiile, denumite „Freezing Winds” şi desfăşurate pe parcursul a 12 zile, au avut scopul de a spori protecţia infrastructurii alianţei transatlantice într-o regiune cunoscută pentru vulnerabilitatea sa la atacuri, acolo desfășurându-se 15% din traficul maritim global, potrivit Reuters.
Opt state NATO, împreună cu Rusia, sunt situate pe malurile Mării Baltice, iar de la invazia rusă în Ucraina din 2022, au avut loc cel puţin trei incidente de posibil sabotaj asupra cablurilor de telecomunicaţii şi conductelor de gaz submarine în această zonă. „NATO îşi intensifică patrulele, aliaţii investesc în tehnologii inovatoare care pot ajuta la securizarea mai bună a acestor active”, a declarat Arlo Abrahamson, purtătorul de cuvânt al Comandamentului maritim aliat al NATO.
În a treia zi a exerciţiilor, comandantul naval german Beata Kroll a lansat o dronă submarină de pe vasul Weilheim, destinată inspecției fundului mării, dar aceasta a îngheţat, compromițând operaţiunea. Surse din domeniul securităţii subliniază că nava chineză Yi Peng 3 ar fi responsabilă pentru secţionarea a două cabluri submarine în apele teritoriale suedeze pe 17-18 noiembrie, în cursul unei operaţiuni de ancorare. În prezent, nava se află în apele economice daneze, monitorizată de nave NATO, în timp ce Suedia solicită revenirea sa pentru investigaţii suplimentare.
Autoritățile nu au prezentat încă dovezi concludente asupra unui act deliberat de sabotaj, deși unii politicieni au adus acuzaţii clare în acest sens. China a afirmat disponibilitatea de a colabora la investigaţie, iar Rusia neagă orice implicare. Incidentul aminteşte de un alt caz similar din anul precedent, când nava chineză New Polar Bear a avariat cabluri între Estonia, Finlanda și Suedia, dar nici până acum ancheta nu a fost finalizată.
Avarierea cablurilor submarine este un fenomen frecvent, cifrele Comitetului pentru protecţia cablurilor internaţionale arătând aproximativ 150 de astfel de incidente pe an. În special, Marea Baltică este un loc vulnerabil pentru cabluri de telecomunicaţii, electrice și gazoducte din cauza traficului maritim intens, conform companiei americane TeleGeography. Dacă evenimentele recente se vor dovedi să fie acte de sabotaj, acestea ar reprezenta un tip de conflicte nevăzute de câteva decenii.