O mașină a intrat într-un grup de oameni în orașul Munchen, din sudul Germaniei, rănind cel puțin 15 persoane, conform informațiilor publicate de Bild. Primele date indică faptul că persoanele lovite erau manifestanți ai sindicatului Verdi.
Un martor ocular a relatat pentru BR24 că șoferul a intrat intenționat în mulțime, iar Poliția a acționat rapid, reușind să prindă șoferul implicat în incident.
În paralel, Munchen găzduiește începând de vineri Conferința de Securitate de la Munchen. În cadrul acesteia, vicepreședintele american JD Vance și președintele ucrainean Volodimir Zelenski sunt așteptați să sosească în oraș joi.
O operațiune amplă a poliției a fost demarată în apropierea gării centrale din Munchen. Potrivit unui purtător de cuvânt, poliția investighează activ cele întâmplate, însă alte detalii nu au fost oferite momentan, conform informațiilor difuzate de Reuters.
Situația este în curs de dezvoltare, iar autoritățile sunt așteptate să ofere noi informații pe măsură ce investigațiile avansează.