Reclamă

Un bărbat în vârstă de 75 de ani din Arad a ajuns la spital cu arsuri grave, după ce ar fi încercat să-și dea foc în casa scării unui bloc. Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 18 octombrie, pe strada Vasile Goldiș, pompierii fiind alertați în jurul orei 7:00 pentru un incendiu izvorât la deșeuri menajere.

La fața locului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a trimis două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad. La sosirea echipajelor, scara era complet inundată cu fum, iar după o verificare rapidă, a fost găsită victima, un bărbat cu arsuri pe 80% din suprafața corpului.

Purtătorul de cuvânt al ISU Arad a declarat: „La sosirea echipajelor de intervenție, casa scării era inundată cu fum, iar la pătrunderea în interior a fost identificată și extrasă o victimă. Victima a fost preluată de echipajul medical SMURD și transportată la spital de către echipajul SAJ.”

Incendiul, localizat la parterul casei scărilor pe aproximativ 2 mp, a fost stins prompt de pompieri, care au acționat cu exhaustorul pentru ventilarea încăperii. Cauza probabilă a incendiului a fost declarat „foc deschis în spații închise”.

Un reprezentant al IPJ Arad a anunțat: „A fost constituită o echipă operativă, pentru efectuarea cercetării la fața locului, în funcție de concluzii urmând a fi luate măsurile legale.”


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro