Inchiziția spaniolă. Cei numiți mai sus dețineau o supremă autoritate asupra oamenilor care erau creștini botezați. Debutul exercitării funcției exemplificate mai sus s-a înregistrat în același an, 1480, declașându-se, astfel, rebeliunea zadarnică „a conversos.” Momentul în care oamenii au fost arși (șase) s-a înregistrat în anul 1481, cu întâiul autodafe, iar în continuare, în anul 1582, încă șapte inchizitori dominicani apar pe scenă, printre care se numără și „Tomás de Torquemada.”

Reclamă

Inchiziția spaniolă. Nu doar Isabela împreună cu Ferdinand sunt responsabili pentru erorile instituției Inchiziției, dar și Torquemada. Fanaticul rătăcitor, Torquemada, este persoana care a dorit și a sugerat, totodată, acțiunea de reluare a Inchiziției pe teritoriul spaniol. Torquemada considera, de asemenea, că haosul și răul regăsite în Spania sunt din cauza toleranței existente în ținutul acela.

Inchiziția spaniolă. Pentru a ilustra necesitatea instituirii tribunalului inchizitorial, este nevoie și de exemplificarea condițiilor în care poporul spaniol și conducătorii săi „[…] și-au realizat un mod coerent de organizare socială, politică, administrativă, juridică, religioasă; […] adică tot atâtea forme de cultură prin care și-au revelat întrebările și opțiunile spirituale, idealurile, așteptările, decepțiile sau refulările.”

Reclamă

Această măreață instituție, Inchiziția spaniolă, nu oferea doar putere statului, ci multe alte profituri încredințate regilor catolici.

Inchiziția spaniolă. Din această perspectivă, anul 1480 este, de-a dreptul, semnificativ, întrucât acele Cortesuri cu sediul în orașul Toledo confirmă prezența unor impunătoare consilii, în total patru, și-anume: consiliul finanțelor, consiliul de stat, cel al Aragonului, cât și cel al Castiliei. Următorul care ia naștere este cel al Inchiziției. Acesta din urmă încă din anul 1483 capătă numele „Consiliul Inchiziției Supreme și Generale” și era alcătuit, la debutul său, din clerici, patru, iar unul dintre aceștia trebuia să fie Inchizitorul general.

Inchiziția spaniolă. Dorința lui Ferdinand a fost aceea de a reconfigura inchiziția cea veche, în care apare suveranul, cel care îi numește, cât și îi remunerează pe cei cu funcția de inchizitor. Astfel, tribunalul depindea într-o mai mare măsură de rege și nu de papă. Tribunalele din următoarele orașe (Valencia, Zaragoza, Coroana de Aragon, cât și Barcelona) aveau o anume tactică, aceea de a exercita o crudă presiune asupra teritoriului Romei, scopul fiind provocarea unui anume demers din partea papei.