Inchiziția spaniolă. Mitul Inchiziției constituie, de fapt, una dintre componentele Legendei Negre. La rându-i, simbolizează o modalitate amplă de propagandă utilizată împotriva statului spaniol, din cauza poziției sale, cea de Super Putere. Între această Super Putere, Spania, și Țările de Jos, Anglia, cât și Franța se declașaseră diferite conflicte.

Reclamă

Așadar, contextul a fost constituit de apariția tiparului, iar odată cu acesta, este descoperită o nouă modalitate de a duce un război. Această modalitate nu a fost înțeleasă de către spanioli, Spania plasându-se, astfel, într-o postură inferioară față de noul instrument.
Inchiziția spaniolă a reprezentat un tribunal mult mai blând față de celelalte din istorie, deși literatura îi descrie pe inchizitorii spanioli niște monștri care iubeau sângele, fiind, astfel, barbari și cruzi. Chiar dacă manualele tribunalelor inchizitoriale îngăduiau ca tortura să fie utilizată, aceasta din urmă nu era practicată într-un mod constant.

Închiziția spaniolă nu a fost întotdeauna o instituție tragică, întunecată, crudă sau chiar avidă de profit. Scopurile politice reprezentau marele său interes.

Inchizitorii spanioli erau cei care foloseau destul de rar metodele infernale pe care literatura are tendința să le invoce. Mai mult, mulți judecători le-au înlăturat complet odată cu debutul secolului al șaptesprezecelea.

Reclamă

Reprezentativ pentru Inchiziția spaniolă este Sfântul Oficiu. În Spania, Inchiziția s-a bucurat de o extindere remarcabilă, atât din punct de vedere al duratei, cât și al stilului funcțional. Acest fenomen se poate justifica pe baza unor numeroase motive istorice, printre care se remarcă bătălia îndelungată care vizează recucerirea Peninsulei Iberice din stăpânirea maurilor.

Într-adevăr, puterea deținută de către tribunalul inchizitorial avea o structură piramidală chiar foarte modernă, iar datorită acestui aspect, Inchiziția spaniolă a devenit, pe lângă privilegiatul aliat de care se bucura catolicismul roman, o fundamentală unealtă a întregului aparat de stat. Reprezenta, astfel, auxiliarul cel mai potrivit și bun pe care Leviathan îl deținea.

Inchiziția spaniolă a simbolizat respectul absolut acordat atât papei, cât și regelui. Oricine se împotrivea acestora, de fapt, se împotrivea Inchiziției.

În acest context, Legenda Neagră deține o puternică însemnătate, deoarece atribuie, de fapt, o dimensiune malefică și exagerată Inchiziției spaniole, înfățișându-i pe spanioli oameni intoleranți, cruzi și dominați de un sentiment fanatic.

Cu toate acestea, Inchiziția spaniolă va deveni o instituție independentă, întrucât a servit menținerii creștinismului, refuzând, concomitent, recunoașterea fie a diferitelor bule papale, fie a dispenselor sau chiar a indulgențelor care nu se găseau contrasemnate de către Sfântul Oficiu din orașul Madrid.

Inchiziția spaniolă semnifică, de fapt, puterea care a transformat Biserica din Spania într-o instituție al cărui grad de ortodoxie s-a înălțat la un nivel suprem.

O altă exagerare atribuită Inchiziției spaniole s-a referit la faptul că întemeiera acesteia s-a produs cu scopul persecutării și oprimării protestantismului. Dar, semnificativ pentru înființarea reformei protestante este anul 1517, adică aproape patru decenii după ce tribunalul inchizitorial a fost instituit pe teritoriul spaniol. Astfel, rezultă că prin înființarea acestei instituții nu s-a dorit construirea unei atitudini respingătoare față de protestantism.

Mai exact, Închiziția spaniolă, în prima parte a activității sale, s-a focalizat asupra suprimării mozaismului, islamisului și procesului de convertire a tuturor oamenilor necredincioși. Convertirea viza creștinismul.