Condițiile restrictive ne vor ține în izolare la domiciliu încă o perioada.

În contextul în care în urma acestor măsuri și cabinetele de stomatologie au fost închise, suntem nevoiți să prevenim individual problemele dentare care ar putea apărea oricând. De cele mai multe ori, netratate acestea pot cauza probleme serioase ale dinților.

Primul pas pe care îl putem face de acasă pentru a preveni parodontoză este igiena orală.În mod cert mult mai eficient ar fi ca igienizarea să fie realizată de către medicul dentist cu aparatură necesară specială, însă în acest context o pastă de dinți adaptată nevoilor noastre dar și o ață dentară pot face minuni.Medicii dentiști recomandă că spălarea pe dinți să fie efectuată mai ales acum, când nu puteți avea acces la o consultație de specialitate, după fiecare masă. Puteți fi chiar mai riguroși în ceea ce privește curățarea fiecărui dinte în parte.

O altă metodă recomandată este dușul bucal. Acesta poate fi realizat cu apă de gură potrivită pentru dumneavoastră atât dimineața cât și seara. Trebuie să țineți cont că nu puteți înlocui periatul și salatul dinților cu dușul bucal, fiecare dintre proceduri având o însemnătate diferită.

O posibilitate la îndemână de prevenire a parodontozei este masarea gingiilor cu sare sau puțîn bicarbonat.

Există totuși câteva clinici dentare în țară care au posibilitatea de a își desfășura activitatea și în această perioada.Acestea au la dispoziție mai multe spații în care se lucrează. Conform regulilor, după fiecare pacient, încăperea este igienizată, iar timp de două ore în același spațiu nu poate fi preluat un alt pacient.