A trecut aproape jumătate de an de când s-a încheiat sezonul 5 de la Bravo ai stil, iar acum reprezentanţii de la Kanal D anunţă că mai este foarte puţin până când cea mai iubită competiţie de modă din ţară revine pe micile ecrane, însă de această dată cu ceva inedit pentru cei aproape 1 milion de spectatori care au urmărit primele cinci sezoane. Va exista o competiţie Bravo ai stil, dar cu vedete.

Reclamă

Sezonul cu numărul șase, prezentat tot de Ilinca Vandici, vine cu titulatura „Celebrities”, după cum anunță reprezentanții postului.

Reclamă

„O surpriză uriaşă a noului sezon o reprezintă selecţia concurentelor, fiecare dintre acestea fiind deja cunoscută publicului larg. Exersate în lumea stylingului şi a interacţiunii cu fanii, acestea vor duce competiţia stilului la un alt nivel”, notează Kanal D.

Ilinca Vandici rămâne prezentator, însă nu s-a anunţat încă dacă juriul va fi format tot din Cătălin Botezatu, Raluca Bădulescu şi Maurice Munteanu.

„Mi-a fost foarte dor de Bravo, ai stil!, de reîntâlnirea cu publicul nostru, de colegi, de toată agitaţia frumoasă care însoţeşte un show de o asemenea anvergură. Abia aştept să cunosc concurentele!”, a declarat Ilinca Vandici.