Reclamă

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri după amiază, la Rafinăria Petromidia. Până în acest moment nu se știe dacă sunt victime. Autoritățile au activat Planul Roșu.

Conform IGSU, din cauza degajărilor mari de fum, pentru a proteja oamenii care locuiesc în apropierea rafinăriei, a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.

Incendiu puternic la Petromidia

„Un incendiu a izbucnit la Rafinăria Petromidia, miercuri după amiază, iar pompierii se deplasează la faţa locului. Deocamdată nu sunt cunoscute alte informaţii despre ce s-a petrecut la Rafinăria Petromidia”, transmite ISU Dobrogea.

La misiunea de stingere, a fost inclusă o autospecială de transport a roboților din cadrul ISU București-Ilfov.

Această nouă achiziție este nouă în cadrul IGSU, și este un mijloc de intervenție avansat care asigură, pe lângă eficiența operațiunilor, protecția echipajelor operative în misiuni complexe.

Prima misiune a autospecialei transport roboți

Autospeciala este dotată cu 4 roboți, dintre care 2 au motoare electrice și 2 au motoare termice. Acești roboți sunt special concepuți pentru a interveni rapid în cazul incendiilor de proporții mari care apar la obiective și platforme industriale, atât fixe cât și mobile. De asemenea, ei sunt eficienți în situațiile de risc ridicat prezente în zonele comerciale, cu potențial de explozie, și în spațiile închise sau deschise care sunt contaminate chimic, biologic sau nuclear, unde există un risc mare de accidente sau contaminare a personalului.

Roboții pot fi utilizați pentru stingerea incendiilor, evacuarea fumului și gazelor, observarea și iluminarea zonelor de acțiune, transportul de echipamente și persoane rănite, analiza mediului afectat prin intermediul senzorilor și transmiterea informațiilor relevante pe un monitor, capturarea și transmiterea imaginilor foto și video în timpul zilei și al nopții, detectarea substanțelor chimice și nucleare, precum și deschiderea căilor de acces prin spargere sau împingere și efectuarea operațiunilor de tractare și remorcare.

Acesta este cel de-al doilea incident în ultima lună produs la Petromidia. Reamintim că în a doua jumătate a lunii mai, două persoane au căzut într-un bazin. Unul dintre cei doi angajați, bărbat, a murit la scurt timp după accident. Femeia a fost transportat-ă la spital, unde și-a pierdut viața ulterior.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro