Miercuri seară, la Penitenciarul Satu Mare s-a produs un incendiu în care trei deținuți și-au pierdut viața, iar alți doi sunt în stare gravă, transportați la UPU Satu Mare.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a declarat că incendiul s-a produs în urma unui protesc spontan, într-o celulă cu zece persoane. Evenimentul s-a petrecut imediat după apelul de seară, la care deținuții nu și-au exprimat nemulțumirea. În urma incendierii unor saltele, toată secţia de deţinere a fost evacuată din cauza fumului dens.

”Vă informăm că, la nivelul Penitenciarului Satu Mare, a fost înregistrat decesul a trei persoane private de libertate, urmare incendierii voluntare a unei camere de deţinere. Pentru lichidarea incendiului, rezultat al unui protest spontan iniţiat de zece persoane private de libertate cazate în aceeaşi cameră de deţinere, a fost solicitat, de îndată, sprijinul echipajelor ISU. Totodată, la faţa locului s-au deplasat şi echipaje ale SMURD, în vederea acordării primului ajutor persoanelor implicate”, a transmis, miercuri seară, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Trei deținuți și-au pierdut viața

”Celelalte cinci persoane cazate în aceeaşi cameră de deţinere se află în afara oricărui pericol. În vederea prevenirii oricăror situaţii de risc generate de fumul degajat, întreaga secţie de deţinere a fost evacuată. Subliniem că nu a fost necesară acordarea de prim ajutor persoanelor cazate pe celelalte secţii de deţinere, starea de spirit în rândul acestora fiind corespunzătoare. De asemenea, nu au rezultat vătămări ale poliţiştilor de penitenciare aflaţi în serviciu”, a mai transmis ANP.

Incidentul a fost notificat judecătorului de supraveghere a privării de libertate și s-au desfășurat demersurile pentru sesizarea unităţii de parchet responsabile.

”Cauzele şi împrejurările producerii incidentului vor putea fi stabilite, cu exactitate, de organele judiciare abilitate în efectuarea cercetărilor. Subliniem că incendiul s-a produs imediat ulterior efectuării apelului de seară, procedură în cadrul căreia persoanele private de libertate implicate nu au invocat nemulţumiri”, se mai arată în comunicatul de presă.