Reclamă

Cristina Cioran abia așteaptă momentul în care își va boteza fetița. Din cauza pandemiei, actrița și partenerul ei de viață au fost nevoiți să amâne organizarea acestui eveniment. Recent, familia actriței a trecut prin alte momente dificile. Iată ce s-a întâmplat.

Mai este puțin până când fetița Cristinei Cioran va fi botezată. Din nefericire, cu câteva zile înainte de eveniment, toții membrii familiei au răcit. Astfel, vedeta a fost la un pas de a amâna marele eveniment, din nou.

În momentul de față, starea lor de sănătate este foarte bună. Astfel, Cristina, împreună cu partenerul ei de viață, Alex dar și fetița lor Ema sunt pregătiți pentru marele eveniment și așteaptă cu nerăbdare această zi în care fetița lor va fi creștinată.

În cadrul unui interviu, vedeta a recunoscut că are emoții mari.

„Am mari emoții pentru că abia așteptăm să facem botezul Emei. Locația unde se va desfășura e în București, în centru. Fetița a fost răcită ca și mine și ca și tati. Acum suntem bine. Din fericire”, a spus Cristina Cioran pentru impact.ro

social media

Cristina Cioran își dorește să fie din nou mamă

Chiar dacă viața de mămică nu este una deloc ușoară, vedeta a recunoscut că se gândește foarte serios la o a doua sarcină.

„Ne mai dorim un copil. Am vorbit despre asta. Ne-am tot gândit. Nu mă sperie deloc ideea. Acum vom vedea ce ne oferă viitorul”, a spus actrița.

Mai mult, actrița este ferm convinsă că și-a găsit sufletul pereche, pe care l-a întâlnit pentru prima oară la o petrecere. Cristina a povestit în cadrul unui interviu cum a cucerit-o partenerul ei de viață, atunci când a văzut-o pentru prima dată.

„Eram foarte tristă și foarte nefericită când l-am cunoscut pe Alex, eram într-o perioadă destul de ciudată. Ieșeam dintr-o relație toxică, nu mă interesa nimic. Ne-am cunoscut la o petrecere, total întâmplător, total pe nepregătitelea. Când ne-am cunoscut, a fost pe cât de neașteptat, pe atât de rapid totul, parcă nu am vrut să pierdem nicio secundă. Poate că acela a fost un moment în care am realizat cât timp pierdem aiurea, fără sens. M-am surprins pe mine, am realizat câtă nevoie aveam de cineva inteligent, curajos, cu umor și brațe puternice”, a spus Cristina Cioran.


Reclamă

Share.

Am absolvit facultatea de jurnalism din cadrul universitatii Hyperion in anul 2021. Recent, am lucrat intr-o companie multinationala (Multidisciplinary Digital Publishing Institute) ca editor de productie in limba engleza. Sunt o persoana modesta, matura si curioasa. Fiind la inceput de cariera doresc sa ma perfectionez si sa-mi dezvolt abilitatile si cunostiintele.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro