La 20 septembrie 1974, autoritățile române au inaugurat oficial Transfăgărășanul, un drum montan ce traversează Munții Făgăraș, fiind un simbol al infrastructurii și al sacrificiului uman în perioada comunistă. Deși lucrările de asfaltare au continuat până în 1980, finalizarea construcției a fost raportată în toamna anului 1974, marcând un moment de mândrie națională pentru regimul de la acea vreme.
Transfăgărășanul, cunoscut și ca DN7C, leagă provinciile Muntenia și Transilvania, trece pe lângă Barajul Vidraru și traversează cota 2000 înainte de a coborî către Arpașu de Jos, județul Sibiu. Drumul se remarcă prin serpentinele sale amețitoare și altitudinea maximă de 2.034 de metri, oferind priveliști uluitoare ale peisajului montan, conform datelor oferite de Agerpres.
Inițiativa construcției a aparținut lui Nicolae Ceaușescu, ca răspuns la invazia Cehoslovaciei de către trupele sovietice în 1968, și avea scopuri strategice, dar și economice, precum deschiderea accesului la bazinul forestier al Făgărașului și dezvoltarea turismului montan la Lacul Bâlea. Mai mult, existența mai multor drumuri care treceau Carpații nu a oprit luarea deciziei de a construi un nou traseu pentru a asigura legătura rapidă între Pitești și Sibiu, esențială pentru mobilizarea militară.
Construcția a presupus un efort titanic al mii de muncitori, inclusiv forțe militare și tehnicieni din diverse ministere. Presa vremii sublinia că lucrările au fost realizate în condiții meteorologice extreme, muncitorii și soldații remarcându-se prin curaj și determinare. Primele trei ani s-au concentrat pe studii și pregătiri, înainte ca proiectul să se transforme dintr-un simplu drum forestier într-o magistrală cu două benzi de circulație.
Proiectanții și alpiniștii, sprijiniți de topometriști, au trebuit să înfrunte relieful accidentat, lucrând adesea suspendați deasupra prăpăstiilor, pentru a trasa și echipa drumul cu poduri, viaducte și tuneluri. Este notabil tunelul de 889 de metri de sub vârful Paltin, construit la peste 2000 de metri altitudine, fiind un record pentru acea perioadă în țara noastră.
Lucrarea a presupus utilizarea unui arsenal tehnic imens: sute de buldozere, excavatoare și autobasculante. La Transfăgărășan au fost ridicate două monumente, „Poarta Întâlnirii” și „Poarta Geniștilor”, care comemorează momentele critice și sacrificiile făcute pentru finalizarea proiectului.
De-a lungul celor 90 de kilometri de drum, au fost lucrate milioane de metri cubi de terasamente, ziduri și structuri de susținere, creând astfel o arteră care, deși construită cu mari sacrificii, a devenit una dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din lume.