Reclamă
Reclamă

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) pentru a se pronunţa asupra neconstituţionalităţii modificării Codului Penal prin care parlamentarii au reglementat interdicţia practicării jocurilor de noroc doar în localităţile cu populaţie sub 15.000 de locuitori.

Propunerea legislativă inițială din Parlament viza modificarea articolului 335 din Codul Penal privind conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv sancţionarea cu închisoare a celor care conduc pe drumurile publice un tractor agricol sau forestier fără permis de conducere. Potrivit unui comunicat al ÎCCJ, această iniţiativă a fost respinsă de Senat.

Ulterior, în timpul dezbaterilor din Camera Deputaților, în propunere au fost adăugate două noi articole: „nerespectarea obligaţiilor din domeniul jocurilor de noroc” şi „tulburarea folosinţei locuinţei”.

Reclamă

Astfel, în Codul Penal s-a introdus articolul 348 (1), care stipulează: „(1) Desfăşurarea activităţii cu mijloace de joc de tip slot-machine fără adeverinţă eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spaţiul propus, care atestă amplasarea spaţiului într-o localitate cu o populaţie mai mare de 15.000 de locuitori, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă; (2) Eliberarea de către primărie a adeverinţei ce atestă numărul de locuitori cu nerespectarea datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică rezultate din ultimul recensământ al populaţiei şi locuinţelor constituie infracțiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”.

În opinia Instanţei supreme, în acest caz a fost încălcat principiul bicameralismului, deoarece acest amendament nu a fost dezbătut în ambele camere ale Parlamentului.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro