Reclamă
Reclamă

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis vineri contestația depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus și a constatat „neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluției. Parchetul ICCJ – Secția Parchetelor Militare are la dispoziție 5 zile pentru a decide dacă menține dispoziția de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei pentru refacerea anchetei.

Înalta Curte a respins în majoritate excepția necompetenței după calitatea persoanei a Curții de Apel București, invocată din oficiu. „În baza art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală constată neregularitatea rechizitoriului nr. 11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, privind pe inculpații: a. Iliescu Ion, fost președinte al României, (…), pentru săvârșirea infracțiunilor contra umanității, prev. de art. 439 lit. a, g, i, k din Cod penal; b. Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, (…), pentru săvârșirea infracțiunilor contra umanității, prev. de art. 439 lit. a, g, i, k din Cod penal; c. gl. (rtr.) Rus Iosif, fost comandant al Aviației Militare, (…), pentru săvârșirea infracțiunilor contra umanității, prev. de art. 439 lit. a, g, i, k din Cod penal”, se arată în încheierea de ședință.

Încheierea de ședință va fi comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, care va trebui să comunice în termen de 5 zile dacă menține dispoziția de trimitere în judecată a inculpaților sau solicită restituirea cauzei. Următorul termen în cauză a fost stabilit pe 20 septembrie 2024, când părțile și apărătorii acestora vor fi citați.

Reclamă

O opinie separată a fost înregistrată de judecătoarea Elena Barbu, care a susținut admiterea excepției necompetenței după calitatea persoanei a Curții de Apel București, invocată din oficiu, și desființarea încheierii atacate, considerând că dosarul ar trebui judecat de ÎCCJ – Secția penală.

Pe 25 octombrie 2023, Curtea de Apel București a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, privind pe inculpații Iliescu Ion, Voiculescu Voican Gelu și Rus Iosif, toți acuzați de săvârșirea infracțiunilor contra umanității.

Acuzații au contestat soluția la ÎCCJ, dosarul fiind repartizat unui complet de doi judecători. În 8 martie 2024, completul a rămas să se pronunțe asupra contestației celor trei inculpați, dar după trei amânări s-a decis, în ședința camerei de consiliu din 15 mai, repunerea cauzei pe rol în vederea judecării în complet de divergență.

Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus sunt acuzați în dosarul Revoluției pentru crime împotriva umanității. Procurorii afirmă că Iliescu a coordonat, între 22-30 decembrie 1989, operațiuni de inducere în eroare a opiniei publice, care au dus la amplificarea psihozei terorismului și la numeroase victime umane.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro