Reclamă

Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, a anunțat joi, 26 martie, faptul că deși este plină pandemie, lucrările magistralei de metrou M5 Drumul Taberei nu se supendă. Ba mai mult, în vara acestui an vom avea parte de o inaugurare, termenul pentru finalizare nefiind modificat.

Ministrul Transporturilor a dat asigurări că termenele pentru finalizarea lucrărilor de investiţii în infrastructura de transport nu se vor modifica.

„În cursul zilei de astăzi am avut o videoconferinţă cu antreprenorii principalelor obiective de infrastructură rutieră şi feroviară din România, alături de colegii mei din companiile CFR Infrastructură, Compania de Drumuri, respectiv Metrorex. Obiectivul principal al acestei videoconferinţe, al acestui dialog pe care l-am avut astăzi a fost acela de a menţine termenele asumate prin contracte, în ciuda contextului actual determinat de criza generată de noul coronavirus. Absolut toţi constructorii prezenţi în această videoconferinţă au prezentat principalele măsuri pe care le-au adoptat pentru asigurarea siguranţei angajaţilor la locul de muncă, precum şi cele prin care au realizat aprovizionarea cu materiale de construcţii necesare desfăşurării activităţii. Le-am spus faptul că suntem conştienţi cu toţii că s-au dezvoltat în România, şi-au dezvoltat afacerile aici, în România, şi astăzi mai mult decât oricând România are nevoie de ei să continue lucrul pe şantiere, dar cu siguranţă să asigure condiţiile de siguranţă pentru sănătatea angajaţilor. (…) În urma acestei discuţii, vreau să vă informez că absolut toţi şi-au asumat că termenele asumate prin contracte rămân nemodificate. Toţi au reconfirmat faptul că şi în actualele condiţii termenele pentru finalizarea lucrărilor de investiţii în infrastructura de transport rămân nemodificate şi mă bucur să anunţ, de exemplu, că lucrările la magistrala de metrou M5 Drumul Taberei rămân în grafic, iar termenul nemodificat asumat pentru finalizare rămâne luna iunie 2020”, a spus Lucian Bode.

Lucrările de infrastructură nu se opresc

Ministrul consideră că sistemul energetic, sistemul financiar-bancar şi sistemul de transporturi sunt domenii vitale ale economiei și trebuie să funcționeze.

„Infrastructura şi construcţiile sunt domenii complementare pentru dezvoltarea sănătoasă a economiei noastre care trebuie să aibă o continuitate în această perioadă extrem de dificilă. Le-am spus (antreprenorilor – n. r.) faptul că noi avem bani alocaţi pentru aceste proiecte prin bugetul pentru anul 2020, că nu avem nicio datorie către niciun antreprenor, noi, statul român, noi, beneficiarii, şi le-am tras atenţia ca la rândul lor să-şi plătească subcontractorii, furnizorii sau prestatorii de servicii”, a adăugat ministrul.

În ultimele săptămâni, deși coronavirusul se răspândește cu repeziciune și lumea este izolată la domiciliu, Ministrerul Transporturilor continuă munca. Bode a pus bazele lucărilor pentru trei obiective de infrastructură rutieră foarte importante: Varianta Ocolitoare Timişoara Sud, cu un termen de execuţie de 24 de luni, tronsonul 1 al autostrăzii Sibiu-Piteşti, respectiv Sibiu-Boiţa, termen de execuţie 36 de luni şi DN2A2.

„Pentru tronsonul 5 Sibiu-Piteşti, am comunicat rezultatul procedurii, fiind stabilit câştigătorul. Suntem în intervalul celor 10 zile în care se poate contesta rezultatul procedurii de atribuire, după care intrăm în procedură de semnare a contractului. Pentru tronsonul 4 au fost 10 oferte. Suntem în etapa de evaluare a acestor oferte şi, sigur, imediat ce finalizăm evaluarea, vom anunţa câştigătorul”, a menţionat Lucian Bode.

Scopul Ministerului Transporturilor în plină criză

Nici aeroportul Henri Coandă nu rămâne fără proiecte. Bode a precizat că sunt în implementare două proiecte, respectiv reabilitare cale de rulare Delta, pista 1, şi reabilitarea integrală a pistei 2, fiind alocaţi aproximativ 30 de milioane de euro. Autorităţile de resort au pregătit un proiect pentru un nou terminal. Valoarea acestuia este aproximată la un miliard de euro.

„Avem banii alocaţi în bugetul pentru anul 2020 pentru exproprieri – 358 milioane de lei. Suntem în procedură de expropriere, de plată pentru cei care urmează să fie expropriaţi. Mai devreme sau mai târziu, sperăm noi cât mai repede cu putinţă, această criză se va termina. Noi credem că prin accelerarea marilor proiecte de infrastructură vom avea şansa să recuperăm rapid decalajele acumulate. Ţinta noastră, a Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, ţinta Guvernului este să finalizăm cât mai repede obiectivele aflate în diverse stadii de execuţii şi să dăm drumul şi să lansăm proiecte noi, proiecte majore de dezvoltare a infrastructurii”, a mai spus ministrul de resort.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro