Reclamă

Salt Bae este unul dintre cei mai celebri chefi din întreaga lume. Popularitatea lui a venit la scurt timp după ce s-a viralizat un meme cu el în timp ce presară sare peste carne. Milioane de oameni din întreaga lume au călătorit peste tot pentru a-l vedea pe celebrul chef în acțiune. Însă, ceea ce nu știu mulți este faptul că imperiul lui nu mai este deloc atât de înfloritor cum obișnuia să fie. 

Imperiul ridicat de Salt Bae începe să se prăbușească încet, dar sigur. După mai bine de șase ani de la meme-ul care l-a făcut celebru, Salt Bae a început să piardă din popularitate. Restaurantele lui se închid unul după altul, semn că lumea nu mai rezonează deloc cu întreaga mișcare care l-a pus pe harta chefilor din întreaga lume. Mulți au crezut că este un geniu al afacerilor, dar se pare că succesul lui a fost unul efemer.

Salt Bae s-a bucurat de un succes răsunător odată cu viralizarea meme-ului cu el, iar asta i-a permis să călătorească peste tot în lume cu avioane private, a stat alături de oameni celebri precum Ronaldo, iar afacerea lui a generat un profit de 75 de milioane de dolari. Cea mai recentă apariție a lui a fost una extrem de controversată și vorbim despre cea de la Campionatul Mondial de Fotbal, moment care a venit la pachet și cu interzicerea lui de la astfel de evenimente.

Imperiul lui Salt Bae, în cadere. Restaurantele celebrului chef se închid pe bandă rulantă
Instagram

Salt Bae a intrat într-un con de umbră

Începând de atunci, numele și reputația lui au început să scadă și la fel și profitul afacerilor lui. Drumul de la cel mai sexy bucătar la cel mai neapreciat chef a fost unul foarte rapid. Ceea ce este și mai trist este faptul că, odată cu decăderea lui, vor avea de suferit și afacerile pe care le are. Angajații lui l-au dat în judecată și l-au acuzat că a furat bacșișul chelnerilor.

După aceste plângeri, toți au fost concediați, fără nicio excepție. Așa cum era de așteptat, Salt Bae a negat toate acuzațiile și a fost nevoit să plătească daune de 230.000 de dolari foștilor angajați.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro