Bomba sexy a showbiz-ului românesc a spart internetul din nou! Vechile poze de dinainte de operații sunt virale, dar aceasta n-ar mai vrea să le vadă. Până la urmă, vedeta se bucură acum de o înfățișare total opusă.
Loredana Chivu este recunoscută în România pentru operațiile estetice și intervențiile pe care le are. De-a lungul timpului a colaborat cu mai mulți medici și a intervenit peste tot pe unde s-a putut. A depus mari eforturi pentru a fi sexy și a riscat de multe ori pe masa de operație. În presa din România a vorbit deseori despre intervențiile sale și a fost implicată în scandaluri cu cei care nu-i făceau față.
Consideră că este acum cea mai bună versiune a ei, dar puțini știu prin câte momente de cumpănă a trecut pentru a ajunge la rezultatul actual. Nu de mult, l-a dat în judecată pe ultimul medic care „a umblat” la posteriorul ei din cauza faptului că a trecut prin dureri crunte. Are intervenții la nivelul feței, al sânilor, al fundului și multe altele, dar spune ea,
„arată mai bine așa”.
Iată care sunt declarațiile blondinei în legătură cu vechiul aspect
„Arătam altfel la vârsta de 16 ani, trăsăturile sunt aceleași, dar consider că am evoluat în bine. Aveam nevoie de silicoane, buze, pentru că nu voiam să mă dau cu gloss întruna. Arată mai bine așa. Toate femeile fac schimbări dacă simt. Am trei intervenții la sâni, primele silicoane au fost un eșec total. Am trecut de la minus 1 la cupa C sau D, la capitolul ăsta stau bine. La buze am injecții, ale mele sunt permanente, nu trebuie să le refac periodic”, a declarat Loredana Chivu într-un interviu mai vechi.
Pe internet, pozele nu încetează să circule, chiar dacă sunt cunoscute de toată. Mirarea oamenilor rămâne felul în care au reușit să o schimbe intervențiile. Pe fosta Loredana Chivu, spun unii dintre ei, o confundau cu un băiețel.