O studentă din Franţa a publicat imagini apocaliptice din oraşul chinez Wuhan. În publicaţiile sale se vede cum oraşul este în carantină, toate magazinele fiind închise din cauza virusului ucigaş.

 

 

 

 

 

 

„Guvernul face reaprovizionarea supermarketurilor, dar marfa se epuizează repede. Azi dimineață au adus legume. Eu am ajuns după amiază și deja nu am mai găsit nimic. Carnea, la fel, lipsește. Există teama că nu vom mai avea ce mânca. Cu apa la fel, e complicat. Apa de la robinet nu e potabilă în China, trebuie fiartă…

Facultatea la care învăț a anunțat reînceperea cursurilor pentru luna februarie, dar de fapt nici ei nu știu bine când va fi. Între timp îi ajută pe studenți, au început să le trimită platouri cu mâncare celor care duc lipsă…”, a scris studenta, citată de France 24.

După cum declară MAE, acolo unde s-a răspândit virusul în oraşul chinez, se află şi români.

Și-au înregistrat prezența în provincia Hubei trei cetățeni români, respectiv doi în orașul Yichang și unul în Wuhan. Persoanele în cauză au contactat Ambasada României la Beijing doar pentru a-și înregistra prezența în regiune, starea lor de sănătate fiind bună”.