Reclamă

În vama din Sighetu Marmației se află cetățeni ucraineni care vin în țară în urma bombardamentelor rusești. Sute de mașini așteptă în coadă să treacă granița. Unii dintre ei au venit pe jos până la vama din Sighetu Marmației. Dis-de-dimineață, sute de cetățeni așteaptă să intre în România, iar autoritățile se așteaptă că în doar câteva zile, mii de cetățeni din Ucraina să vină în țară. 

Zeci de cetățeni din Ucraina, la vama din Sighetu Marmației

Toți ochii sunt asupra Ucrainei, țara care a fost atacată de dimineață de bombardamentele rusești. Sute de mii de cetățeni sunt dezorientați și încearcă să fugă din calea pericolului, așa că fac eforturi intense să își salveze viața. Sunt și cetățeni care au venit pe jos până în vama din Sighetu Marmației. Acolo, se află tabere de refugiați, iar autoritățile spun că pot găzdui 500.00 de cetățeni ucraineni.

Un cetățean român care este șofer și se află în Ucraina doar în trecere a precizat că panica a cuprins toată zona și că își dorește să plece cât mai repede din țara atacată de Rusia.

,,Suntem aici pentru a încărca marfa și a o transporta în Germania. Văd foarte multă agitație în zonă. Inclusiv aici printre cei care conduc firma, cetățeni ucraineni. Ni s-a transmis să părăsim imediat Ucraina. Sperăm să fie totul bine. Vorbesc oamenii aici că au bombardat și Aeroportul din Lvov”, a spus bărbatul pentru Antena 3.

Imaginile durerii la vama din Sighetu Marmației. Zeci de ucraineni vin pe jos în România
politiadefrontiera.ro

Un cetățean ucrainean care muncește în România a mărturisit că se teme pentru soția și copilul lor, care se află în Ucraina și că nu știe cum va trece granița pentru a-și aduce familia în siguranță în țara noastră.

,,Soția și copilul meu sunt în Ucraina. Eu sunt la muncă în România. Nu știu cum vom face, dar încerc să îmi aduc soția și copilul aici. Sper să reușească să treacă podul istoric la Sighetu Marmației”, a precizat bărbatul pentru Antena 3.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro