Războiul dintre Rusia și Ucraina a îngrozit întreaga lume. Ucrainenii încearcă să oprească tancurile cu propriile mâini și cer încetarea atacurilor.

Războiul dintre Rusia și Ucraina a venit pe neașteptate. Tot globul a venit în sprijinul ucrainenilor și își doresc încheierea războiului. Civilii rămași în țară să lupte, au încercat să oprească tancurile de luptă cu mâinile goale, putându-se în genunchi. Imaginile sunt sfâșietoare.

Tot mai multe persoane sunt afectate de atacurile Rusiei. Cei care au reușit să fugă din calea războiului se pot bucura că au scăpat, însă, rudele lor au rămas în pericol de moarte. Mai multe rachete au explodat în zonele de civili din Ucraina, iar cetățenii sunt extrem de speriați și își doresc ca totul să se termine cu bine pentru poporul său.

Civilii nepregătiți de război s-au pus în fața tancurilor rusești încercând să le oprească din drumul lor către câmpul de luptă. Cu mâinile goale, aceștia s-au așezat în genunchi și au cerut ca totul să se oprească. Mai multe persoane au înconjurat tancul sperând că se va opri și nu va pleca mai departe. Toți suferă în aceste vremuri tulburi, iar soldații din armata rusă sunt obligați să îndeplinească ordinele primite.

Peste 370.000 de persoane au părăsit țara

Începând de joi dimineața, tot mai multe persoane au ales să plece din Ucraina. Un raport ONU a arătat că peste 370.000 de oameni au părăsit Ucraina în ultimele patru zile. Toți au fugit de frica războiului și a tot ce s-ar putea întâmpla. Aceștia au căutat refugiu și sprijin în țările vecine, precum Polonia, Ungaria, Republica Moldova sau România.

Începând cu a doua zi de asediu, bărbații cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani nu au mai putut părăsi țară datorită legii marțiale care s-a impus. Acest conflict a despărțit multe familii care speră să se unească în momentul în care se va termina totul. Cei care au rămas, vor urma să meargă la luptă împotriva trupelor ruse și să-și păstreze teritoriul, acesta fiind și unul dintre motivele conflictului.

Distribuie

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.