Reclamă

Momente unice în istoria omenirii au putut fi vizionate aseară în direct din spațiu.  NASA a pus la cale o operațiune absolut spectaculoasă. Reprezentanții organizației au încercat să devieze traiectoria unui asteroid.

Milioane de oameni au stat cu sufletul la gură

Misiunea a fost pusă la cale cu mult timp înainte. Specialiștii NASA au calculat până în cele mai mici detalii ceea ce aveau să pună în exercițiu aseară. Conform planului, o sondă spațială a lovit un asteroid în mod controlat. Motivul principal al acestei proceduri unice în istorie a fost devierea direcției pe care asteroidul o urma.

Totodată, cei de la NASA au vrut să testeze capacitatea omenirii de a se apăra în adevăratul sens de asteroizi.

Un prim efort internațional de deviere a traiectoriei unui asteroid pentru a testa capacitatea omenirii de a se proteja de asteroizi prin această metodă”, precizează Agenția Spațială Române (ROSA) despre misiunea NASA.

Prin prisma unui astfel de experiment, NASA a deschis șirul unui lanț întreg de „ieșiri în spațiu”. Coordonatorii acestei misiuni susțin că omenirea are nevoie de noi instrumente de apărare. Un astfel de test aduce mai aproape răspunsurile căutate despre asteroizi și sateliții lor.

Tehnica folosită de cercetătorii NASA în acest experiment este impactul cinetic. Concret, un obiect spațial a fost percutat cu ajutorul unui vehicul spațial. Specialiștii au comparat această misiune cu jocul de pe masa de biliard.

ASteroid lovit de o sonda spatiala – misiunea DARTIMG_8880

Cu ajutorul procedurii de aseară, cei de la NASA au făcut noi calcule pentru experiențe similare care vor fi puse în exercițiu în viitor.

Misiunea intitulată DART a putut fi urmărită în timp real de milioane de internauți din întreaga lume.  Sonda spațială a lovit cu succes asteroidul sub privirile celor care au fost cu sufletul la gură, live.

Cercetătorii consideră că acest experiment a dus la intrarea într-o nouă eră a omenirii. Una în care Pământul poate fi apărat de astfel de corpuri cerești.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro