Reclamă
Reclamă

Participanții la evenimentul organizat de Ministerul Cercetării la sediul Rectoratului Universității de Politehnică au avut parte de un moment cel puțin bizar. În cadrul întrunirii pe ecranul de prezentare au fost afișate imagini cu caracter pornografic.

Ședință luată în râs de „hackeri ruși”?

Oficialii din cadrul Ministerului cercetării alături de alți specialiști din domeniul cyber intelligence. Pe ordinea de zi a conferinței au fost noile norme legislative legate de această sferă. Mai exact, cele care privesc structura SRI. Conform acestora Serviciul Român de Informații devine autoritate în securitatea cibernetică.

Conferința a avut participanți prezenți în cadrul  Rectoratului Universității de Politehnică. În același timp, alți interlocutori au luat parte la discuții prin Zoom.

În timpul schimbului de replici, ecranul retroproiectorului a fost monopolizat de imagini pornografice.

Reclamă

Printre participanții la conferință se aflau parlamentari, secretari de stat și oficiali din cadrul Ministerului Cercetării. De asemenea au fost prezenți reprezentanți din cadrul societății civile.

Pe ecranul din sala de conferință nu au rulat doar imagini cu caracter pornografic ci și bancuri sau muzică rusească.

Un participant la eveniment a explicat într-o postare pe Facebook că ședința a fost deturnată de hackeri ruși. Acesta a menționat că oricum nivelul discuțiilor a fost unul care a lăsat de dorit. Mai exact, în opinia acestuia reprezentanții organelor statului nu au reușit să își securizeze propria conferință. Astfel, legea întocmită pe această temă nu ar fi una pertinentă.

„Nivelul discuției, chiar excluzând aceste evenimente, a fost unul extrem de scăzut, reprezentanții instituțiilor fiind complet depășiți de intervențiile participanților.E foarte greu să mai iei în serios o lege pentru securitatea cibernetică făcută de oameni care nu au putut să își securizeze propria ședință pe Zoom”, a explicat Radu Molnar.

Alți participanți au precizat că momentul a fost tratat cu maturitate. Astfel, ședința ar fi continuat după înlăturarea imaginilor.

Ministerul Cercetării, Inovației și Digitalizării a oferit o explicație legată de incident.

În concret, un participant la dezbatere, cu un avatar fals, a accesat opțiunea “share screen” a platformei ZOOM și a distribuit materiale cu conținut pornografic.”, se arată într-o postare pe Facebook.

Reprezentanții Ministerului au punctat că o astfel de faptă poate fi pedepsită prin lege.

Reclamă
Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro