Imagini unice au fost surprinse, la finalul săptămânii, pe DN1. Drumul care, anii trecuți, era sufocat de mașini, unde apăreau mereu accidente și ambuteiaje, în care nervii șoferilor erau serios puși la încercare, a fost pustiu în marea parte a timpului. Cu excepția câtorva persoane, care au mințit în privința motivului pentru care se aflau acolo și au fost sancționate de polițiști, iar acum au dosare penale, doar când și când strada a mai fost traversată de câte o mașină, cu oameni plecați în interes de cele mai multe ori profesional.
Polițiștii au raportat valori foarte mici de trafic în toate stațiunile de la munte. La intrarea în Predeal, unde anul trecut cozile de mașini se întindeau pe kilometri întregi, cu ocazia minivacanței de 1 mai, acum pauza dintre autovehiculele aflate în tranzit dura minute bune, astfel că au existat multe momente în care străzile erau pur și simplu pustii.
Și în stațiuni, aceeași nemișcare. Hotelierii spun că au început renovările, așteptând redeschiderea și că încearcă chiar să-și ia unele măsuri, care să ajute, atunci când se vor relaxa măsurile, la distanțare socială.
Polițiștii spun că restricțiile de circulație care au pustiit șoselele au și o latură pozitivă, înafară de împiedicarea răspândirii COVID-19. Numărul accidentelor grave din această perioadă s-a înjumătățit față de anul trecut.