O parte dintre vedetele autohtone din România nu se sfiesc să împărtășească lumii cum arătau de fapt în adolescență. mai mult, aceștia le povestesc fanilor și mici ”picanterii” din viețile lor private de atunci.
Cunoscută prin prisma emisiunii pe care a moderat-o ani de zile, Raluca Moianu a publicat o fotografie din tinerețe.
Mihai Dedu, vedeta stirilor matinale PRO TV, se lauda cu performantele sale din adolescenta. Starul sustine ca la vremea respectiva era recunoscut drept un atlet cu performnate reusite.Mihai era pletos și avea o ambiție de fier: ”La Clubul Steaua am câştigat trei titluri de campion naţional, sunt chiar şi în Cartea de Aur a Stelei, există o carte foarte groasă şi undeva pe la pagina 100 şi ceva, jos, e trecut şi numele meu. Sunt mândru de chestia asta, de ce să nu recunosc. Sportul a fost o etapă în viaţa mea”, a marturisit acesta.
Efervescenta si mereu zambitoare, Andreea Esca la fel ca si acum se putea lauda in adolescenta cu o imagine de invidiat. Ca dovada, vedeta nu se sfieste sa spna ca era extrem cu cutata de colegii ei.
Mircea Radu, prezentatorul favorit al romanilor din epoca ”Din Dragoste”, era un tanar chipes in anii comuniscmului.
Vedeta povesteste ca era un impatimit al fotbalului si adora ”sa bata mingea” zile intregi.
Cu o cariera in televiziune longeviva, Teo trandafir aduce astazi cu chipul de altadata.Prezentatoarea vorbit despre dragostea adolescentina pe care a trait-o si de care isi aminteste cu drag.
“M-am îndrăgostit prima oară la Piteşti, bineînţeles în vacanţă, de un prieten foarte bun. Eu eram mai mare cu doi ani şi l-am iubit în tăcere şi am suferit ca un câine, iar mama a profitat de faptul că eu, la vremea respectivă, eram la Brăila, iar dragostea vieţii mele era la Piteşti şi a sperat că o să-mi treacă. La 15-16 ani cât să aştepţi? În două săptămâni eram vindecată”.