Sari la conținut
Ultimele știri
Monden

Imagini incredibile! Cum a ajuns să arate astăzi celebrul manelist Brandy. Toată lumea își aduce aminte de HIT-urile lui. VIDEO

  • Publicat:
  • 2 minute de citit
Imagini incredibile! Cum a ajuns să arate astăzi celebrul manelist Brandy. Toată lumea își aduce aminte de HIT-urile lui. VIDEO
Colaj Substantial

Brandy era unul dintre cei mai apreciați maneliști în urmă cu aproape două decenii. Între 2000 și 2006, muzica sa răsuna peste tot și toată lumea dansa pe piesele sale. S-a retras din muzică și nu se mai știa nimic de el, dar a apărut pe rețelele de socializare. Ia uite cum arată fostul manelist în prezent, când este aproape de nerecunoscut.

 Hit-urile sale erau nelipsite din discotecile românești unde manelele erau în toi până dimineața. Brandy a scos câteva piese uimitoare, care au cucerit publicul instant, precum „Cu ea, cu ea.” După această perioadă de glorie, manelistul s-a retras, iar acum este schimbat total.

În anii în care era în vogă, manelistul avea și o ținută pe măsură. Acesta purta în videoclipurile sale cămăși cu gulerul ridicat și cravata desfăcută, sacouri colorate sau geci de piele. Freza la fel, era un must ridicatul părului în sus și folosind mult gel, se obținea ca o creastă.

Brandy s-a schimbat radical

În prezent totul s-a schimbat, cu fiecare apariție a sa, fostul manelist era îmbrăcat elegant sau casual și a renunțat la culorile stridente. Părul și-l poartă natural și trecerea timpului a început să se vadă prin părul său grizonat pe alocuri. Este mult mai îngrijit și este un bărbat respectabil. Acesta are și o parteneră de viață frumoasă, alături de care își împarte viața, cu bune și rele. Cei doi merg împreună în cele mai frumoase destinații, apoi împart totul cu prietenii virtuali.

@brandymanele Răspunde lui @1.4ciz ♬ sunet original – brandymanele

Pe TikTok, fostul manelist este foarte popular, având 21.000 de urmăritori, iar clipurile sale ajungă să aibă mii de aprecieri. Acesta le arată fanilor momente din viața sa de zi cu zi sau din vacanță. Totodată, pe lângă aceste clipuri, el mai și cântă, atât cu vocea, cât și la instrumente muzicale.

„Salutare prietene. Eu sunt cel care a bubuir România pe partea muzicală în anii 2000-2006 cu „ea cu ea” și multe hit-uri frumoase.”

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Monden