Reclamă

Cătălin Boteztu nu mai are nevoie de nicio introducere. Știm cu toții că este unul dintre cei mai cunoscuți designeri din România. Datorită muncii și talentului său, Bote a ajuns să fie recunoscut și pe plan internațional. Încă de la începutul carierei sale în lumea modei, vedeta s-a remarcat prin mai multe apariții televizate, prezentări de modă și show-uri de televiziune.

„Super Models by Cătălin Botezatu” a fost o emisiune produsă și difuzată pe unul dintre cele mai cunoscute posturi de televiziune, Antena 1. Multe tinere care au vrut să își construiască un drum în acest domeniu s-au înscris la casting și așa au ajuns să facă parte din emisiunea de modeling a lui Cătălin Botezatu.

Imagini dureroase. Cum a reușit o concurentă să își piardă echilibrul și să cadă, în timpul defilării

Tinerele care vor o carieră în acest domeniu trebuie să lucreze foarte mult. Mădălina a fost una dintre concurente care, din păcate, s-a ales cu o căzătură zdravănă. În timp ce designerul încerca să o învețe cum să defileze, tânăra și-a pierdut echilibrul după ce s-a rupt podiumul pe care mergea.

@postari.zilnice #supermodelsbycatalinbotezatu ♬ original sound – postari.zilnice

Cătălin Botezatu: „Aceștia sunt supuși unor provocări extrem de dure”

social media

 

Primul sezon al emisiunii „Super Models by Cătălin Botezatu” a debutat pe data de 3 februarie 2011. La acea vreme, designerul de modă declara că show-ul va fi unul extrem de dur, încât concurenții aveau să dea piept cu cele mai dure provocări.

Este un format nou pe piaţa românească, este un format pur românesc. Poate că este cel mai fashion, cel mai complex format de televiziune legat de modă deoarece. Show-ul de la Kanal D are în componenţă şi fete, şi băieţi, pentru prima oară într-un astfel de format.

Concurenţii sunt împărâiţi în trei echipe, care rivalizează, care luptă între ele pentru un premiu final. Aceştia sunt supuşi unor provocări extrem de dure. De la şedinţe foto în condiţii extreme, până la prezentări de modă în locuri spectaculoase şi, în acelaşi timp, periculoase.

Pe tot parcursul emisiunii se vor lega prietenii, duşmănii, iubiri, dar toate vor fi demolate pentru că  aspiranţii la titlul de „Supermodel“ realizează că, de fapt, sunt rivali, declara Cătălin Botezatu la acea vreme, potrivit adevarul.ro.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro