Celebrul reality show de la Antena 1 nu doar că pune la încercare concurenții pregătiți să înfrunte cele mai de temut ispite, ci și cei care au rolul de a scoate la lumină problemele de cuplu ale participanților se află sub asediul iubirii. Prin urmare, două ispite ale ultimului sezon formează în acest moment o relație minunată. Iată despre cine este vorba.
Au fost ispite, iar acum sunt parteneri de viață
Karina Fetica și Marco Cigognini s-au înscris la „Insula iubirii” pentru a testa fidelitatea concurenților. Chiar dacă în timpul emisiunii cei doi nu și-au făcut relații, după plecarea din Thailanda, se pare că drumurilor lor s-au reîntâlnit. Fanii au rămas uimiți când au văzut că cele două ispite au avut un altfel de final, și nu oricum, unul surprinzător.
Cei doi amorezi se postează acum foarte des pe rețelele de socializare. Karina și Marco creează împreună cele mai noi challenge-uri apărute pe TikTok. Pare că se înțeleg de minune, iar chimia dintre ei li se citește perfect în ochi. În majoritatea videoclipurilor, blondina radiază de bucurie, ceea ce se poate observa chiar și în cazul bărbatului.
@karina.fetica @marcocigognini ♬ original sound – paulina
Cine sunt Karina și Marco
Karina Fetica a fost una dintre cele 10 ispite feminine ale sezonului 6, „Insula iubirii”. Tânăra de 26 de ani este din Făgăraș, însă locuiește în București. Ea a renunțat la locul de muncă pe care îl avea pentru a-și urma pasiunea. Astfel, a devenit antrenor de fitness, dar ea este recunoscută și pentru participarea sa la „Survivor România”.
Ea este o fire carismatică și cu multă încredere în forțele proprii. Blondina a pus punct unei relații de 9 ani din cauza monotoniei. Acum se bucură de cele mai frumoase clipe din viața sa, alături de Marco. De origine italian, bărbatul s-a stabilit în România după ce și-a deschis un club în Capitală.
Se arată pasionat de fitness, este o fire carismatică și ambițioasă. Contrar aparențelor, de cuceritor experimentat, Marco se arată emoționat și sincer, declarând că nu a avut până acum ocazia să simtă că a iubit cu adevărat.