Imaginarul calea spre etosul unei societăți
Imaginarul se referă la dimensiunea realității din cadrul unei societăți. Imaginarul societății arhaice este plin de multe simboluri și semnificații care trimit către o realitate reinterpretată. Omul arhaic își va explica inexplicabilul în funcție de nevoințele sale. Cel mai des are tendința de-a împărți realitatea în bun și rău. Pentru el lumea cunoscută este bună, reprezintă locul făgăduit de divinitate. Tot ce este în afara acestei sfere care a fost dăruită de zei reprezintă răul.
Imaginarul face parte din istorie, din istoria mentalităților, este o disciplină universală și pluridisciplinară. Fiecare arie de studiu este oferită studiului specialistului din domeniu respectiv. Adică un medievalist va studia imaginarul medieval. Un istoric specializat în istoria Greciei Antice, elenistul de imaginarul grecesc, specialistul în istorie contemporană de imaginarul contemporan etc.
O definiție concretă a imaginarului este foarte greu de oferit, dificultatea se naște din imposibilitatea delimitării realității de imaginar. Există mai multe tipuri de imaginar în funcție de nevoia redimensionării unui dat natural.
„Imaginarul se situează în afara realității concrete, incontestabile, a unei realități percepute fie direct, fie prin deducție logică sau exprimare științifică.” Lucian Boia în „Pentru o istorie a imaginarului”.
Pentru o poetică a imaginarului, lucrare scrisă de J. Burgos, este cuprinsă o încercare de cuprindere a structurilor imaginarului în cele trei genuri literare: epic, liric și dramatic. Urmează linia oferită deja de Aristotel care făcea o delimitare foarte concretă dintre ce înțelegea el prin istorie și epopee. Aristotel înțelegea că istoria prezintă lucrurile (evenimentele) care au avut loc, epopeea (literatura) prezintă lucrurile care ar putea să se întâmple. J. Burgos spune că scriitura poetică drept spațiul posibilului, locul posibilităților. Spațiul imaginației, unde se creează o ordine bazată pe coordonate intime, cu legi și semne, simboluri proprii. atunci când deslușești imaginarul unei societăți intri în intimitatea acesteia.
Imaginar și fantastic
Cuvântul fantastic are o dublă proveniență, dacă mergem pe filiera din latină spunem că provine din phantasticus, care înseamnă „imaginar, ireal”. Ori poate proveni din grecescul fantastikos „imaginar, ireal”. Fantasticul este un o expresie a imaginației noastre. Se regăsesc sub cupola ei tot ceea ce ține de activitatea noastră cotidiană, tot ce ne imaginăm și intuim. Se manifestă ca o expresie culturală în toate spațiile intime ale conștiinței noastre.
De această categorie se leagă oniricul, adică visarea, la baza acestei realități stau foarte multe intuiții și înscenări pe care le poate produce un individ. Este o manifestare strict intelectului nostru. Inclusiv rememorarea unei realități se poate transforma în ceva fantastic. De aceste două categorii, care tind să fie de fapt una și aceeași realitate poate fi foarte bine reflectat în literatura de tip fantastic (Eliade) sau în poezia onirică (onirism, vezi Leonid Dimov).
