Ilona Brezoianu este una dintre cele mai cunoscute actrițe din garda nouă.

Publicul a luat contact cu ea prin intermediul lui Mihai Bendeac, dar, cu timpul, aceasta și-a construit propria imagine. Talentată și perfecționistă, Ilona a ajuns să fie remarcată de oamenii potriviți care au pus-o la locul potrivit.

Ilona Brezoianu este unul dintre exemplele care a demonstrat că munca și talentul nu au cum să dea greș. Actrița a studiat mult timp pentru a ajunge la performanțele de acum. Ilona este printre puținii actori care recunosc că aceasta meserie este una bănoasă, atâta timp cât știi cum să o faci. Colega de scenă a lui Mihai Bendeac nu a epatat niciodată, deși ar fi putut. În schimb, rolurile și piesele de teatru vorbesc de la sine.

A făcut Ilona Brezoianu compromisuri pentru bani?!

Ilona Brezoianu a fost invitată, recent, la podcastul lui Radu Țibulcă. Acolo, actrița a dezbătut diverse subiecte legate de carieră, compromisuri și bani. Ilona a recunoscut că pandemia a fost un nou start pentru ea și că acela a fost momentul în care a descoperit succesul online. De atunci și până acum, colega lui Bendeac a bifat multe proiecte de succes, toate rotunjindu-i veniturile.

Ilona a dat cărțile pe față și a declarat că niciodată nu a făcut compromisuri pentru bani. Actrița a câștigat mereu suficient de mult încât să își poată permite orice și a demontat mitul comform căruia „cu actoria mori de foame”.

„După ce am terminat facultatea, am jucat independent. Câștigai bani din teatru independent. Imagineză-ți că aveam un spectacol, îl jucam de mai multe ori pe lună, singură și aveam bani. Înainte de pandemie, la un moment dat, jucam în 11 spectacole. Aveam vreo trei la Teatru Național, la Metropolis.

Pe vremea aia, câștigam 2.000 de euro pe lună. Era ok. Nu mi-a fost greu. Dar munceam, repetam, era un consum. Banii se adunau, făceam 20 de milioane de TNB și tot așa. Nu făceam în permanență 2.000 de euro, dar făceam. Asta era înainte să mă angajez la Teatru de Comediu. Stabilitatea pe care am avut-o mi-a permis să spun „nu” și să nu fac compromisuri.”, a declarat Ilona Brezoianu la podcastul „Vin de-o poveste”.