De curând, Ilinca Vandici a fost invitata lui Teo Trandafir în cadrul emisiunii pe care o moderează. Prezentatoarea emisiunii „Bravo, ai stil!” a vorbit despre cum se simte în ultima perioadă de când un val de critici a fost ațintit asupra sa.
Ilinca declară că este foarte afectată de răutățile din mediul online. Acestea au apărut ca urmare a declarațiilor sale din cadrul unui podcast, dar și în urma participării la emisiunea moderată de Denise Rifai. Vedeta a făcut câteva declarații care i-au „inflamat” pe internauți. Prezentatoarea spune că în aceste momente nu traversează cea mai frumoasă perioadă a vieții sale din pricina acestei situații. Vedeta Kanal D a fost atât de afectată de răutățile venite l adresa ei, încât pentru o perioadă s-a decis să se retragă din mediul online.
„Nu știi cât mă doare..”
„Am greșit. M-a durut foarte tare, practic vorbim de două apariții podcast-ul și «40 de întrebări». Din doua apariții de două ore jumătate, totul s-a redus la trei-patru răspunsuri a câte două minute!
În general, mi-am asumat întotdeaua lucruri, nu știi cât mă doare! Nu accept momentele în care sunt jignită, eu nu am făcut asta. După tot ce s-a întâmplat, îmi vine foarte greu să mă uit la mine. Nu știu de ce nu am acordat mai multă atenție. Am lăsat să se înțeleagă altceva.” a declarat Ilinca Vandici în cadrul emisiunii „Teo show”
Ilinca spune că de-a lungul carierei sale în televiziune nu au fost momente în care să se confrunte cu asemenea situații.
„În 17 ani de carieră, am avut un discurs frumos, e prima oară când se întâmplă asta! E dureros! De o vreme încoace sunt foarte tristă, am luat pauză de la rețele de socializare. Am stat eu cu mine și am analizat”, a declarat Vandici, la Kanal D.” a mărturisit Ilinca Vandici