Ilinca Vandici a încheiat, în urmă cu câteva luni, unul dintre cele mai importante proiecte din viața ei.

„Bravo, ai stil!” a ajuns la final și a reprezentat una dintre etapele esențiale ale dezvoltării ei profesionale. Acum, vedeta a luat o pauză de la televiziune și s-a axat pe un domeniul care este nou pentru ea.

Ilinca Vandici este făcută pentru micul ecran. În timp ce mulți au crezut că o vor revedea la TV, se pare că vedeta a lucrat a lucrat la un nou proiect. Fosta prezentatoare de la Kanal D a decis să își încerce norocul într-un domeniu nou pentru ea, dar suprasaturat de alții.

Surprinzător sau nu, Ilinca Vandici s-a apucat de podcast. Vedeta a fost invitată de multe ori la masa discuțiilor, așa că acum a decis să schimbe rolurile. Soția lui Andrei Neacșu s-a pus serios pe treabă, s-a documentat și a lansat deja primul episod. Deși nu i-a fost deloc ușor să intre în această lume, Ilinca își dorește să facă performanță.

Ilinca Vandici a renunțat la proiectele TV. În ce domeniu și-a făcut debutul fosta prezentatoare de la Kanal D
Facebook

Ilinca Vandici, materiale cu și despre femei

Prezentatoarea a vrut să facă impresie bună de la primul episod, așa că și-a ales un invitat pe măsură. Andreea Marin a fost cea care i-a trecut pragul Ilincăi Vindici în cadrul podcastului „Te ascult”. Pentru Ilinca a fost o adevărată onoare, mai ales că a avut ocazia să vorbească pe îndelete cu fosta „Zână a Surprizelor”.

Din descrierea pe care a postat, Ilinca Vandici a dat de înțeles că va realiza un podcast dedicat exclusiv femeilor. Vedeta are de gând să aducă în prim plan femei care au realizat multe și femei care au ceva de spus.

Momentan, materialul Ilincăi a generat doar reacții pozitive și are peste 10 mii de vizualizări. Ilinca promite că se va ridica și de acum încolo la nivelul așteptărilor și va avea doar invitați remarcabili.

„Dragilor, de astăzi începem împreună o nouă etapă; un nou drum al cunoașterii alături de femei puternice, remarcabile, care au reușit să învingă greutățile cu care s-au confruntat”, a spus Ilinca Vandici.