Sari la conținut
Ultimele știri
Politică

Ilie Bolojan va participa la un summit crucial al liderilor europeni în Marea Britanie

  • Publicat:
  • 1 minut de citit
Ilie Bolojan va participa la un summit crucial al liderilor europeni în Marea Britanie

Președintele interimar Ilie Bolojan se va deplasa duminică în Marea Britanie pentru a participa la un summit al liderilor europeni, concentrat pe apărarea Europei. Evenimentul de la Londra va beneficia și de prezența președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski.

Pe agenda întâlnirii se află o discuție esențială între președintele francez, Emmanuel Macron, și premierul britanic, Keir Starmer, după vizitele recente din Statele Unite ale Americii. Dintre subiectele cheie discutate se numără pacea în Ucraina și acordul de pace cu Rusia, la care participă și președintele român, Ilie Bolojan.

Summit-ul aduce în atenție vocile divergente din SUA și Europa privind modalitățile de stabilire a păcii în Ucraina. Se vor analiza concluziile întâlnirilor anterioare, ce au avut loc între liderii europeni și americani, și care sunt pașii următori.

Discuțiile preced vizita lui Zelenski în SUA, planificată pentru săptămâna viitoare. Premierul britanic Starmer a declarat în drum spre Washington, că Marea Britanie ar putea juca un rol semnificativ într-un eventual mecanism de menținere a păcii în Ucraina, dar cu sprijin american. „Sunt absolut convins că avem nevoie de o pace durabilă, nu de o încetare a focului, iar pentru ca acest lucru să se întâmple avem nevoie de garanţii de securitate”, a afirmat el.

Starmer a subliniat importanța unei garanții americane pentru a-l descuraja pe Vladimir Putin să reînceapă ostilitățile în Ucraina. „Îngrijorarea mea este că, dacă există o încetare a focului fără un backstop, pur şi simplu îi va oferi (lui Putin) posibilitatea de a aştepta şi de a reveni”, a explicat premierul britanic. Vizita lui Starmer la Casa Albă a urmat celei a președintelui Emmauel Macron, care a stabilit desfășurarea de forțe europene pentru menținerea păcii, chiar dacă acordul cu privire la garanțiile americane rămâne nesigur.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Politică