Igor Cuciuc a primit un semn de la Andreea, regretata lui fiica: ,, Mi-a spus ca nu e decedata, ca e vie si ca la ea e totul…”
Igor Cuciuc, cântăreț de muzică populară din Republica Moldova, a primit recent un semn pe care îl consideră divin, la peste jumătate de an de la moartea fiicei sale, Andreea. Adolescenta și-a pierdut viața pe 15 noiembrie 2024, la doar 17 ani, în urma unui stop cardiac survenit în timpul unei petreceri organizate după Balul Bobocilor. Tânăra suferise o intervenție chirurgicală pe cord în urmă cu 5 ani, după ce fusese diagnosticată cu o problemă cardiacă.
Tragedia a afectat profund nu doar familia artistei, ci și întreaga comunitate în care aceasta trăia.
Igor Cuciuc, semn divin de la Andreea, fiica lui care a murit la vârsta de 17 ani

„Îmi este foarte greu să intru în camera ei. Și în ziua de azi îmi e frică să intru în camera ei, pentru că soția a luat toate lucrurile de acolo și camera ei a rămas așa pustie, parcă Andreea s-a dus cu toate lucrurile ei în lumea celor veșnice. Mi-e greu, dar la început mă duceam și mă apropiam de cămășile ei, le miroseam, chiar și de ciorăpeii ei și i-am pupat. Ziceam: Doamne de ce mi-ai luat tot ce aveam mai scump? Nu am meritat eu așa chestie? Eu tot timpul am fost cu rugăciune către Dumnezeu. Acum sunt încă mai aproape de rugăciune. După ce mi-am pierdut fata, numai rugăciunea mi-a dat putere. Am fost la multe mânăstiri.”
Artistul a relatat că, într-un vis recent, fiica i s-a arătat la mormântul ei, într-un moment în care el făcea ordine. În vis, ea l-a atins pe umăr și i-a mulțumit că e acolo. Atunci, Igor i-a spus: „Andreea, tu ești decedată!”, iar răspunsul fetei a fost: „Mi-a spus că nu e decedată, că e vie și că la ea e totul bine.” Acest vis a fost urmat de un alt episod care l-a cutremurat.
„A treia zi când îi făceam tămâierea, s-a apropiat o doamnă de mine și de soție și ne-a zis că ea nu ne cunoaște foarte bine, e vorbitoare de limbă rusă. I-a zis cineva ca o voce lăuntrică să vină la cimitir la ora 11, că acolo o să fie părinții Andreei și să le spună că la ea totul este bine, ca și cum ar spus Andreea. Tot e un semn, la ea unde a ajuns e totul bine.”
La patru luni de la tragedie, Igor Cuciuc a luat o decizie grea, dar necesară pentru a merge mai departe. Conștient că nu poate schimba ce s-a întâmplat, a hotărât să-și regăsească echilibrul interior.
„Am înțeles că nu pot face nimic ca s-o reîntorc la viață.”
În ciuda durerii, acesta încearcă să își continue activitatea artistică, chiar dacă urmele suferinței sunt vizibile în fiecare apariție publică.
După moartea fiicei, Igor Cuciuc a mai fost nevoit să treacă printr-o nouă încercare: starea de sănătate a soției sale s-a agravat. Artistul a dezvăluit că femeia este într-o stare fragilă și că salvarea este chemată aproape săptămânal.
„În fiecare săptămână să vină să o ia salvarea…”
Dincolo de durerea personală, Igor Cuciuc a fost puternic susținut de comunitatea sa, dar și de fanii care i-au transmis mesaje de încurajare în tot acest timp. Însă, cu toate aceste gesturi, pierderea Andreei rămâne o rană deschisă în viața interpretului, care nu reușește să își revină complet.
Tragedia a avut un impact major asupra modului în care artistul vede acum viața. S-a apropiat mai mult de credință și își găsește alinarea în vizitele la mănăstiri și în rugăciune.
„Numai rugăciunea mi-a dat putere.”
În pofida tuturor momentelor grele prin care trece, cântărețul încearcă să păstreze vie amintirea fiicei sale. Fie că este vorba de mirosul hainelor sau de semnele din vise, artistul spune că nu simte că Andreea l-a părăsit complet.
„Parcă Andreea s-a dus cu toate lucrurile ei în lumea celor veșnice.”
Nicio activitate artistică, niciun drum la mănăstire și nicio vorbă de alinare nu par să umple golul lăsat de Andreea în inima tatălui ei. Fiecare apariție publică, fiecare interviu devine pentru el o formă de a-i vorbi încă o dată fiicei, chiar și dincolo de lume.





