Pepe trece prin cele mai frumoase momente din viața sa. Acesta a fost surprins, chiar de către iubita sa, în cea mai adorabilă ipostază. Momentul emoționant s-a petrecut chiar pe scenă în fața a sute de oameni!
Pepe se simte în al noulea cer! Acesta a devenit din nou tătic după ce iubita sa, Yasmine Ody, a adus pe lume primul lor copil. În cele din urmă, Pepe s-a întors la unul dintre locurile pe care le iubește cel mai mult: pe scenă. Însă, de această dată, îndrăgitul artist nu a fost singur pe scenă. Acesta a concertat, avându-i alături pe fiica sa Rosa, dar și pe nou-născut. Așadar, iubita sa, Yasmine, nu putea să treacă cu vederea acest moment, așa că nu a mai stat pe gânduri, a scos telefonul și a imortalizat momentul.
Pepe, moment emoționant pe scenă alături de fiica și fiul său
Cu puțin timp în urmă, îndrăgitul artist Pepe a devenit tătic, din nou. Yasmine Ody, iubita sa, a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, care a primit nota 10 la naștere. Totuși, nu mai este un secret faptul că artistul a așteptat aproape două decenii pentru a avea un băiat. Însă, în cele din urmă, visul său s-a îndeplinit.
Artistul mai are încă două fete din căsătoria anterioară. Însă, Yasmine Ody l-a făcut pe acesta înn sfârșit tată de băiat. Artistul a ales să se bucure în intimitate de venirea pe lume a băiețelului lui, Pepe Junior. Însă, pentru fani, așteptarea a luat sfârșit și astfel, a venit timpul ca Pepe să le arate acestora cel mai nou membru al familiei.
De asemenea, artistul a postat mai multe poze pe contul său personal de Instagram alături de fiul său, în timp ce îl hrănea. În dreptul pozei, cântărețul a ținut să scrie „Pepe mic și somnoros”.