Reclamă

Toată lumea are obiceiul de a amâna alarma la telefon. Avem acele dimineți în care chiar nu vrem să ne ridicăm din pat. Pe lângă faptul că putem întârzia la serviciu, amânarea alarmei poate duce la daune grave la nivelul creierului. Iată ce spun specialiștii. 

Desigur, toată lumea știe că este mult mai confortabil să amâni alarma la telefon decât să te trezești. Însă, poate nu știai, dar acest lucru nu este tocmai benefic pentru tine, din punct de vedere al sănătății.

Dacă stai mai mult în pat, întârzii la serviciu, nu mănânci și sari peste exercițiile de dimineață. Cea mai importantă parte a somnului este somnul REM. Atunci este momentul în care creierul și organismul se odihnesc cel mai bine. Totuși această fază poate fi întreruptă dacă reprogramăm de mai multe ori ceasul.

Mai mut ca sigur nu știați, însă amânarea alarmei determină reducerea capacității de reacție și pierderea memoriei.

social media

De ce nu este indicat să dormi cu telefonul lângă cap

Foarte mulți oameni obișnuiesc să doarmă cu telefonul lângă cap, sau chiar sub pernă. Chiar și așa, puțini sunt cei care știu riscurile la care se expun. Mai mult, nu este indicat să folosim telefonul înainte de culcare, deoarece lumina albastră emisă de ecran inhibă producția de melatonină. Melatonina este hormonul care te face să adormi.

Mai mult decât atât, telefoanele lăsate lângă pat sau sub pernă reprezintă un risc de incediu sau ardere. Conform experților, există riscul ca bateria telefonului să ia foc, însă sunt extrem de rare aceste cazuri.

Potrivit specialiștilor, bateriile supraîncălzite sau arse provoacă multe cazuri de arsuri de gradul doi. Așadar, cel mai indicat este să nu dormiți cu telefonul în cameră. Însă, dacă aveți nevoie neapărată de el pentru alarmă, cel mai bine este să-l țineți pe birou sau cât mai departe de pat.

Totodată, este benefic și pentru dumneavoastră. Lăsat pe birou, atunci veți fi nevoit să vă ridicați din pat și să îl opriți, iar în cele din urmă, făcând mișcare, vă veți trezi.


Reclamă

Share.

Am absolvit facultatea de jurnalism din cadrul universitatii Hyperion in anul 2021. Recent, am lucrat intr-o companie multinationala (Multidisciplinary Digital Publishing Institute) ca editor de productie in limba engleza. Sunt o persoana modesta, matura si curioasa. Fiind la inceput de cariera doresc sa ma perfectionez si sa-mi dezvolt abilitatile si cunostiintele.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro