Reclamă

Iarna și-a intrat în drepturi în România și a adus vreme capricioasă în majoritatea regiunilor. Ultima zi a săptămânii aduce temperaturi scăzute și fenomene meteo extreme: se extind avertizările meteo, iar ninsorile sunt așteptate în și mai multe județe.

Iarna se extinde în România. Unde ninge duminică, 18 noiembrie

Ciclonul de aer rece se extinde în România și aduce vreme instabilă în toată țara. Dacă sâmbătă a nins abundent în mai multe județe, duminică norii de zăpadă se vor extinde. Iar unde nu va fi lapoviță și ninsoare, sunt așteptate ploi puternice, însoțite de rafale de vânt pe măsură.

În continuare, ANM a anunțat că va ninge considerabil în Moldova și în Transilvania. De asemenea, zăpadă este așteptată și în Muntenia și Dobrogea, la orele serii, cu posibilitatea ca vremea instabilă să continue și pe parcursul nopții.

În restul țării, va fi predominant înnorat și sunt așteptate ploi puternice. Sunt anunțate cantități de apă considerabile, de până la 20…30 l/mp şi izolat peste 40 l/mp.

Vânt puternic în aproape toată țara și în București

De asemenea, în județele din est, sud-est şi sud-vest rafalele vor lovi cu viteze de 55…65 km/h. Vânt puternic este așteptat și în sudul Moldovei, estul Munteniei şi în Dobrogea, în special în zonele montane și la mare. Aici, vântul va bate cu viteze de până la 85…90 km/h şi chiar de peste 100 km/h – în bazinul vestic al Mării Negre.

La munte rafalele vor depăşi 60…80 km/h, iar în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor ajunge pe crestele montane la 80…110 km/h. Din cauza viscolului, pasionații de munte sunt sfătuiți să stea departe și să nu se aventureze în drumeții.

Nici Bucureștiul nu scapă de vreme instabilă și intensificări ale vântului. În special pe parcursul nopții, vor fi rafale puternice. Ploile se vor menține, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de -1…1 grad.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro