Iancu Sterp și frații săi nu s-au bucurat de o copilărie fericită, având multe lipsuri financiare și materiale. În prezent, toată familie o duce bine și au reușit să se ridice pe picioarele lor.
Iancu Sterp și fratele său, Culiță s-au implicat cel mai multe în mediul online sau în televiziune, față de cele două surori. Aceștia au participat la diferite emisiuni, precum „Puterea Dragostei” sau „Survivor”, iar popularitatea lor a crescut. Totodată, fratele cel mare este și un artist de succes, care și-a ajutat mult familia.
Mezinul familiei, Iancu a povestit un moment din copilăria sa care i-a rămas întipărit în minte. În timpul iernii, toți șase se strângeau într-o cameră pentru a se încălzi și a economisi cât mai multe lemne, ca să le ajungă până la primăvară. În ciuda tuturor condițiilor, ei au rămas uniți și au ajuns să se bucure de câștiguri mari de bani.
Vezi această postare pe Instagram
„Noi suntem șase, mama, tata și noi, patru frați. Țin minte că iarna se strângeam toți într-o cameră ca să economisim lemne. Stăteam toți într-o cameră și dormeam împreună. Puneam o saltea pe lângă pat, trei dintre frați eram pe saltea și unul dintre noi în pat cu părinții. Făceam asta ca să ne încălzim toată iarna ca să nu ne fie frig.”
Tatăl i-a părăsit în urmă cu aproape un deceniu
„Mama Geta” așa cum a fost numită de către copiii ei în mediul online a fost nevoită să fie stâlpul familiei în casă. Soțul ei și tatăl celor patru copii i-a părăsit pentru o altă femeie. Cu toate că situația financiară era una precară, mama i-a crescut cu greu și a încercat să le ofere totul.
„Tatăl biologic stă și el cu o femeie de-o seamă cu el. N-a avut curajul să o aducă la botez, dar putea să o aducă, că eu nu mă supăr, nu sunt supărăcioasă. Trebuia să fie de la început prezent și să nu plece deloc. El e mai supărăcios, ce să-i faci. Bine că nu sunt eu, că dacă eram amândoi…”, a spus mama fraților Sterp la emisiunea „Online Story”.